Noutăți

Vodafone Business face tehnologia mai accesibilă

Vodafone Business face tehnologia mai accesibilă pentru afacerile din România prin Tehnologie pe Abonament, o nouă soluție care reunește echipamente, conectivitate, securitate și servicii într-un singur abonament lunar. De la laptopuri și telefoane până la servere, colocare în Data Centerul Vodafone, echipamente pentru săli de întâlnire hibride, camere video inteligente și aplicații de business, organizațiile pot alege tehnologia de care au nevoie, cu costuri lunare fixe și predictibile. În perioada următoare, portofoliul Tehnologie pe Abonament va fi extins cu panouri solare, baterii pentru stocarea energiei verzi, sisteme de gestionare a energiei și a consumului, precum și soluții de monitorizare a flotelor.

Într-un context în care tehnologia evoluează rapid, organizațiile au nevoie de acces simplu la echipamente și servicii IT, fără ca investițiile inițiale să limiteze dezvoltarea afacerii. Predictibilitatea financiară devine esențială pentru orice business, mai ales atunci când vine vorba de costuri. Tehnologie pe Abonament răspunde acestor nevoi și facilitează planificarea bugetelor, elimină presiunea unor investiții inițiale mari și permite adaptarea soluțiilor tehnologice pe măsură ce afacerea evoluează. Lansarea se adaugă eforturilor mai ample prin care Vodafone Business sprijină digitalizarea afacerilor din România, oferind antreprenorilor și IMM-urilor soluții tehnologice, consultanță gratuită și resurse educaționale.

“Cred într-o Românie modernă, care poate crește prin tehnologie. Am înțeles că pentru multe companii și mulți antreprenori, dorința de a investi și de a evolua există deja, însă costurile inițiale pot reprezenta o provocare. Prin Tehnologie pe Abonament, oferim acces la echipamente, conectivitate, securitate și servicii, printr-un model care simplifică adopția tehnologiei și reduce barierele investițiilor inițiale. Ne dorim ca tot mai multe companii și instituții să aibă instrumentele necesare pentru a se dezvolta, a inova și a rămâne competitive. Este un nou capitol pentru Vodafone Business și, în același timp, o contribuție la accelerarea transformării digitale a României”, a declarat Alexandru Băloi, Vodafone Business Unit Director.

Tehnologie pe Abonament este primul produs prin care Vodafone Business combină echipamente, conectivitate, securitate și servicii într-o soluție integrată, de tip XaaS, gândită să elimine bariera investiției inițiale din procesul de digitalizare a afacerilor. Configurarea abonamentului se face în patru pași simpli:

  1. alegerea tehnologiei, de la laptopuri și telefoane, la servere și echipamente pentru săli de întâlnire;
  2. configurarea pachetului, prin alegerea perioadei și/sau a serviciului atașat;
  3. alegerea serviciilor suplimentare, precum conectivitate, securitate și servicii;
  4. plasarea comenzii, totul dintr-un singur loc, pe abonament.

Printre principalele beneficii ale tehnologiei pe abonament se numără lipsa investiției inițiale, predictibilitatea financiară prin costuri lunare fixe, care ușurează planificarea bugetelor de tehnologie, flexibilitatea operațională, prin opțiuni de plată și soluții tehnologice adaptate evoluției afacerii, și simplitatea, printr-un singur abonament flexibil care poate include echipamente, software și suport.

Va reamintim si faptul ca va puteti rezilia contractele cu Vodafone oricand si fara costuri suplimentare, iar procedura completa este disponibila pe blog, in sectiunea de „Țepe Online & Offline„.

Leave a comment

Subscribe
Notify of

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted



0
Ne-ar face placere să comentezi la acest articol :)x
()
x