Samsung lansează campania „Samsung & AI. Uimitoare separat. Extraordinare împreună” din dorința de a le arăta românilor cum pot obține beneficii reale în viețile lor cotidiene cu ajutorul funcțiilor AI din produsele Samsung pe care le dețin. Campania vine în întâmpinarea rezultatelor evidențiate de studiul realizat anul acesta alături de Kantar România, prin care se relevă faptul că românii cu venituri peste medie au cunoștințe limitate despre AI, deși se declară a fi deschiși în utilizarea acestuia.
Consumatorul român și AI. Cei mai mulți români sunt optimiști și curioși cu privire la AI, dar o parte dintre ei încă sunt nesiguri
Conform sondajului desfășurat de Kantar pentru Samsung România, 67% dintre românii cu venituri de peste 5000 de lei, din zone urbane și care dețin cel puțin un produs electronic premium, declară ca înțeleg ce înseamnă AI-ul și că pot menționa produse/servicii care folosesc deja AI-ul. Însă discuțiile din etapa calitativă a proiectului au relevat că aceste cunoștințe sunt limitate, fiind vorba de exemplu doar de GPS-ul mașinii sau AI-ul generativ (tool-uri precum Chat GPT).
Cu toate acestea, AI-ul generează curiozitate în rândul respondenților și majoritatea (69%) audienței menționate mai sus consideră că, pe termen lung, dezvoltarea acestei tehnologii va avea un impact pozitiv asupra umanității. Aceeași majoritate e de acord cu faptul că produsele/serviciile cu AI integrat au un nivel superior de performanță și că AI-ul stimulează inovația.
La polul opus, numai o parte dintre respondenți (aprox. 30%) sunt încă îngrijorați cu privire la AI, îl percep ca pe un instrument care creează dependență, care ne va face să gândim mai puțin și care încă are potențialul să înlocuiască anumite locuri de muncă.
Publicul premium: mai informat cu privire la AI și cu o rată de adopție mai rapidă
Segmentul de consumatori cu venituri ridicate (peste 10.000 lei/lunar) din mediul urban este mai conectat decât restul populației la toată conversația din jurul inteligenței artificiale și apreciază mai mult avantajele pe care le pot obține prin integrarea acesteia în activitățile lor zilnice. 85% dintre aceștia consideră că AI-ul poate fi un partener valoros la locul de muncă, complementând aptitudinile pe care le au oamenii.
Aproximativ 70% dintre cei din acest segment sunt de acord că AI-ul le economisește timp, ajutând la reducerea activităților repetitive. Iar cca. 60% dintre ei declară ca deja au început să integreze tool-uri cu AI în viața lor de zi cu zi, prin intermediul asistenților virtuali digitali sau a aplicațiilor de monitorizare a sănătății.
Generația Z folosește AI doar în mediul digital
În rândul tinerilor sub 24 de ani, cei care fac parte din generația Z, inteligența artificială este sinonimă cu viața în mediul digital. Ei folosesc AI-ul în principal pentru a traduce texte sau pentru a căuta informații pe internet, dar interesul pentru această tehnologie este mai scăzut în ceea ce privește alte tipuri de utilizări.
Samsung România aduce inteligența artificială mai aproape de consumatori
Pentru Samsung, anul 2024 marchează anul inteligenței artificiale, o tehnologie în care compania investește de mulți ani și în care inovațiile continue pe care le aduce și parteneriatele strategice încheiate reușesc să conducă la revoluționarea pieței de tehnologie și nu numai.
Chiar la începutul acestui an, Samsung a inaugurat în cadrul conferinței sale de presă de la CES viziunea „AI for All”, care consolidează încrederea pe care o are compania în inteligența artificială (AI) și faptul că ea le va permite oamenilor să își gestioneze dispozitivele mai intuitiv și mai convenabil ca oricând. Ceea ce era inițial „tehnologia viitorului” devine doar câteva luni mai târziu o inovație a prezentului, odată cu lansarea primului „AI phone”, seria Galaxy S24 dotată cu Galaxy AI și realizată în colaborare cu parteneri de seamă ai industriei, printre care și Google.
Samsung contribuie continuu la misiunea sa de a aduce inteligența artificială mai aproape de oameni și de a democratiza astfel această tehnologie prin produsele sale. Acest lucru devine și mai vizibil odată cu lansarea nu doar a gamei de electrocasnice Bespoke AI (mașini de spălat rufe, uscătoare de rufe, cuptoare, combine frigorifice și aspiratoare dotate cu funcții AI revoluționare în piață), ci și a celei mai noi game de televizoare AI de anul acesta. Întreg portofoliul Samsung pentru anul 2024 regăsește acum produse de ultimă generație, care dispun de funcții bazate pe inteligență artificială.
Samsung & AI. Uimitoare separat. Extraordinare împreună.
Subiectul AI a fost acoperit în mod extensiv în ultima perioadă în lumea tehnologiei, dar cu toate acestea mulți dintre consumatorii români nu dețin încă o înțelegere completă a modului prin care AI-ul poate avea un impact asupra activităților lor zilnice. Din acest motiv Samsung lansează campania „Samsung & AI. Uimitoare separat. Extraordinare împreună.” prin care își propune să simplifice subiectul și să traducă beneficiile acestei tehnologii într-un limbaj cât mai prietenos cu consumatorul.
„Prin această campanie locală, dorim să evidențiem modul în care AI-ul poate simplifica și îmbunătăți viața de zi cu zi a utilizatorilor noștri. De la echilibrarea vieții profesionale cu cea personală, până la optimizarea activităților de familie și oferirea unor experiențe de divertisment de calitate, tehnologiile noastre AI sunt concepute pentru a răspunde nevoilor variate ale consumatorilor moderni”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing la Samsung Electronics România & Bulgaria.
Prima fază a campaniei se va concentra pe activități de informare a publicului român în ceea ce privește percepțiile identificate asupra inteligenței artificiale și care sunt cele mai întâlnite asocieri la momentul actual.
Iar în a doua fază, Samsung va organiza o serie de interviuri cu experți din domeniu, cu obiectivul de a informa publicul despre beneficiile concrete ale AI și modul în care noile tehnologii ale momentului le pot optimiza sau îmbunătăți viața cotidiană. Campania se va desfășura pe mai multe canale media, pentru ca informația să ajungă către publicul larg.
Demonstrații interactive: În plus, Samsung va organiza și o serie de demonstrații interactive începând cu luna iulie, în diverse locații din țară, magazine Samsung sau partenere unde participanții vor putea experimenta în mod direct tehnologiile AI. Un punct central va fi prezentarea AI Café, în cadrul Iulius Mall Cluj, unde utilizatorii interesați vor putea interacționa cu produsele Samsung cu funcții AI, experimenta inter-conectivitatea acestora și avantajele aduse de inteligența artificială.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați site-ul oficial.