Samsung SmartThings Cooking

Cei de la Samsug au anunțat astăzi la CES 2021 faptul că va pune la dispoziție una dintre cele mai populare caracteristici ale Family Hub™ din aplicația SmartThings. Family Hub a câștigat anul acesta cel de-al șaselea premiu CES consecutiv pentru inovație – o dovadă a progreselor inovatoare ale Samsung în a le oferi familiilor experiențe din zona de bucătărie mai inteligente și mai complete.

Samsung SmartThings Cooking

SmartThings Cooking recomandă rețete care se potrivesc tuturor gusturilor și restricțiilor alimentare, apoi creează planuri de alimentație săptămânale în baza preferințelor utilizatorului. Pe întreg parcursul procesului de gătit, SmartThings Cooking trimite instrucțiunile rețetei direct către dispozitivele de gătit Samsung sincronizate – astfel încât Family Hub poate comanda alimente, iar cuptorul din gama Front Control Slide-in se poate preîncălzi automat, în timp ce SmartThings Cooking ghidează fiecare etapă a pregătirii mesei.

Samsung aduce o populară funcție a Family Hub utilizatorilor de smartphone-uri – SmartThings Cooking

„Familii din întreaga lume au îmbrățișat gătitul mai inteligent și au ajuns la o planificare simplă a meselor prin intermediul Family Hub de la Samsung. Suntem mândri să aducem toate aceste noutăți către 33 de milioane de oameni care folosesc aplicația SmartThings – și sperăm să îi inspirăm pe cei care iubesc să gătească și să experimenteze, mai mult ca niciodată”, a declarat John Herrington, Senior Vice President, General Manager of Home Appliances.

Planificare mai inteligentă a alimentației, de la ecran la masă: o experiență nouă în bucătărie

Pe măsură ce oamenii petrec tot mai mult timp în bucătărie și caută rețete noi, serviciul Samsung SmartThings Cooking le vine în ajutor prin integrarea tuturor aparatelor de bucătărie Samsung, oferind o călătorie perfectă care le permite utilizatorilor să caute, să planifice, să cumpere și să pregătească mesele săptămânale prin intermediul aplicației SmartThings din Family Hub sau de pe smartphone – o singură platformă pe care o puteți accesa oriunde, oricând.

SmartThings Cooking recomandă rețete personalizate în funcție de preferințele unice ale fiecărui utilizator – precum și în baza ingredientelor aflate la dispoziție – pentru a oferi recomandări de rețete cât mai apropiate gusturilor fiecăruia, astfel încât utilizatorii să-și poată planifica mesele mult mai eficient. Aceștia pot răsfoi chiar și colecțiile de rețete clasificate în funcție de poftă, ingredient sau stare de spirit. SmartThings Cooking cuprinde, de asemenea, o secțiune destinată cumpărăturilor convenabile, prin intermediul Walmart, Kroger, Instacart și Amazon Fresh, prin intermediul rețelei Whisk.

Samsung SmartThings Cooking

Fiecare rețetă este prezentată în așa fel încât procesul de gătit să fie ghidat pas cu pas și simplificat, sincronizarea și explicarea fiecărei etape fiind similare unui curs de gătit direct de acasă. Utilizatorii pot gestiona, de asemenea, pregătirea meselor doar cu o singură unitate de control asupra modurilor de gătit, a temperaturilor și a setărilor de timp și pot monitoriza întregul proces dintr-o singură privire.

SmartThings Cooking este facilitat de Whisk, o platformă de alimentație inteligentă achiziționată de Samsung NEXT. Whisk’s Food AI reunește preferințele utilizatorilor, intenția și factorii de mediu pentru a oferi experiențe de gătit personalizate. Utilizatorii pot salva pur și simplu câteva dintre rețetele preferate în secțiunea destinată acestora și, dacă aceștia doresc, pot distribui atât preferințele alimentare personale, cât și locația.

Deși SmartThings Cooking este un serviciu independent accesibil prin intermediul aplicației SmartThings , utilizatorii Family Hub se pot bucura, de asemenea, de planificarea meselor în mod convenabil prin intermediul frigiderului lor. Frigiderul inteligent dispune de un panou dedicat cu ecran complet optimizat pentru SmartThings Cooking, care funcționează prin intermediul Family Hub pentru a înțelege ce produse se află în interiorul acestuia și pentru a adăuga ingredientele lipsă direct în coșul de cumpărături online pentru livrarea la domiciliu.

Samsung SmartThings Cooking

Pentru 2021, Samsung Family Hub aduce, de asemenea, noi capabilități puternice care îl transformă în nucleul central al casei inteligente. Widget-urile pentru cele mai frecvent utilizate funcții au devenit mult mai ușor de accesat, cu un widget mai cuprinzător pentru muzică, care include recomandări personalizate și un widget SmartThings actualizat, care servește drept panou de control pentru toate dispozitivele inteligente de acasă. Membrii familiei pot încărca fotografii, notițe și multe altele pe orice ecran, astfel încât să poată utiliza toate ecranele Family Hub, precum funcția Family Board, introdusă pentru prima dată în 2019.

Mai multe informații despre SmartThings Cooking și Family Hub vor fi dezvăluite în cadrul expoziției virtuale Samsung de la CES în perioada 11-14 ianuarie. Pentru mai multe informații despre cele mai recente produse Samsung, vă inivtam sa accesati site-ul producatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Samsung SmartThings Cooking