Uniunea Europeană pregătește o nouă strategie de securitate, dar riscă să evite exact problema care justifică documentul: deteriorarea relației cu Statele Unite sub Donald Trump și teama că Washingtonul nu va mai garanta securitatea Europei așa cum a făcut-o în trecut. Avertismentul vine de la Stefan Lehne, senior fellow la Carnegie Europe, într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.
E imaginea unui om cu capital, cu competențe, cu rețele internaționale și cu o întrebare simplă: „Cum să investesc acasă, dacă acasă nu îmi oferă siguranță?”
Răspunsul onest, până acum, a fost că nu există formule magice pentru a oferi certitudini.
- România are banii. Îi lipsește curajul să îi pună la treabă;
- Spectacol culinar total la doi pași de România. Cât costă o porție de gulaș și ce-am descoperit într-o piață unicat;
- România poate avea energie mai ieftină. Ce resurse prea puțin valorificate avem pentru a reduce costurile;
- Pentru prima dată în peste 100 de ani, plaja cea mai mare din Lacu Sărat nu se mai deschide, în Brăila;
- Un fost ofițer de Securitate din Argeș, declarat oficial „lucrător al Securității”. Dosarul de urmărire informativă „BELA”, deschis unei românce stabilite în Franța;
- Motivul pentru care trebuie să pui o foaie de hârtie în frigider. Un truc care rezolvă o problemă comună.
Comentarii recente