Țepe cu vouchere Rabla pentru electrocasnice

Astazi a fost dat startul celebrului program „Rabla pentru electrocasnice”, iar succesul acestui program a facut ca sa apara si multe tepe date pe OLX, prin intermediul voucherelor oferite pentru acest program.  Trebuie sa stiti faptul ca toate aceste vouchere sunt nominale si netransmisibile, asadar nu le veti putea vinde catre alte persoane. 

Bineinteles ca pe OLX sunt prezenti o multime de tepari care comercializeaza aceste vouchere si mizeaza din plin pe naivitatea romanilor care le rotunjesc veniturile lunare, prin intermediul acestui „business” extrem de profitabil.
Noul program rabla pentru electrocasnice vine si cu o precizare extrem de clară, iar voucherele, care au valori între 200 și 500 de lei, sunt nominale și netransmisibile și nu pot fi utilizate decât de persoana căreia i-au fost emise, în urma înscrierii în aplicația informatică.

Oficialii din cadrul Ministerului de Mediu au precizat si faptul ca: „Nici înainte voucherul nu era transmisibil, însă acum a fost clarificată formularea. Înainte ghidul specifica faptul că voucherul poate fi utilizat doar de un solicitant aprobat. În acceptiunea AFM și în limbaj juridic, asta înseamnă că nicio altă persoană decât cea care a obținut voucherul (solicitant aprobat) nu-l poate utiliza. Însă au existat cazuri în care anumite persoane, care au fost refuzate la magazin, au cerut să li se arate explicit unde scrie în ghid că voucherul e netransmisibil. De aceea am considerat necesară clarificarea în textul noului ghid. În ceea ce priveste verificarea, e simplu: Vânzătorul de la magazin nici nu trebuie să ceară buletinul în primă fază, pentru că în momentul în care introduce codul voucherului în aplicație, îi apare automat imaginea buletinului încărcată de solicitant atunci când și-a creat contul de utilizator. Și vede imediat dacă e vorba de altă persoană. Aici au mai apărut discuții. Comerciantul cere ulterior buletinul, pentru ca e operator de date cu caracter personal. Iar solicitantul deja și-a exprimat acordul prin participarea în program. Vânzarea de vouchere nu o putem controla, însa oamenii trebuie să știe că dacă fac asta, dau banii pe ceva ce nu vor putea utiliza. Adică e o păcăleală. Magazinul l-a refuzat, iar omul s-a enervat pentru că el cumparase voucherul de pe OLX„. 

De retinut si faptul ca a fost introdusa regula: „e) 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;”. Vechea prevedere era: e) 400 lei pentru televizoare cu eficiență energetică cel puțin A. Astfel, va fi permisă achiziționarea a unei palete mai largi de televizoare”.
Noul program rabla pentru electrocasnice are un buget alcocat de 34 de milioane de lei, iar voucherele vor putea fi utilizate pana la finalul acestui an pt achizitionarea de aspiratoare, frigidere, mașini de spălat, tablete și laptopuri, iar conditia de baza este sa oferi electrocasnicele vechi la schimb.
Mare atentie si la reducerile false pe care majoritatea magazinelor de profil le promoveaza, iar inspectorii ANPC au acordat amenzi pe banda rulanta pt aceste abuzuri grosolane, si detaliile complete sunt disponibile pe blog, in sectiunea de ” Țepe Online & Offline„.

Lasă un comentariu