În doar o lună s-au făcut 40 de tranzacții, 35 dintre acestea doar din conturile unui bărbat. Toate victimele sunt cetățeni străini și au fost racolate în Centrul Vechi. „Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 27 Poliție, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (40 de acte materiale), precum și complicitate la săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a transmis Poliția Capitalei.
- Fraudă cu FaceID în Centrul Vechi din București. Turiști străini lăsați fără zeci de mii de lei;
- Cum își petreceau bucureștenii toamna acum 100 de ani;
- Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar;
- Detaliile de film din cazul fostului șef al serviciului secret german, arestat pentru trădare: o răpire, spionaj și 2.000 de documente secrete vândute;
- Vremea se schimbă brusc în România: Când vin frigul și ploile și cât scad temperaturile.
Comentarii recente