Aproape 2.5 milioane de oameni au părăsit Ucraina

🪖O dronă de recunoaștere (nu știm dacă rusească sau ucraineană) Tu-141 s-a prăbușit în Croația, fix în Zagreb. A fost avariată și a zburat cam nedetectată prin România, Ungaria și Croația,. Ai noștri zic că ar fi detectat-o, dar pentru ca a zburat doar trei minute pe teritoriul României nu au avut timp să ia măsuri. Ungurii și croații nici nu au mirosit-o. A zburat drona aia ca o barză beată jumatate de continent.
🪖O dronă similară s-ar fi prăbușit azi și în Crimeea. Rușii susțin că pe asta au doborât-o ei.
🪖Clădirea Institutului Fizico-Tehnic din Harkov a fost lovită de o rachetă în cursul zilei de ieri. Ministerul Rus al Apărării zice că ”naționaliștii ucraineni ar fi aruncat în aer clădirea să nu li se descopere secretele atomice”.
🪖Ieri Harkovul ar fi fost bombardat de numai putin de 78 de ori. In jur de 40 de școli sunt distruse.
🪖Orasul Volnovakha ( 20.000 de locuitori, situat la jumătatea distanței dintre Donețk și Mariupol) a fost cucerit în seara asta de către ruși. Aici situația umanitară era aproape ca cea de la Mariupol.
🪖Oficialitățile din Odesa sunt îngrijorate de faptul că orașul ar putea fi subit atacat din trei părți: dinspre Nikolaev, dinspre Marea Neagră, dar și din Transnistria.
🪖Un convoi de 8 camioane încărcate cu provizii de primă necesitate nu au reușit să intre în Mariupol. Orașul este bombardat de două ori pe oră. Locuitorii, lipsiți de apă și alimente sunt captivi în subteranele orașului. Este una dintre cele mai halucinante decizii luate de ruși având în vedere că 44% dintre locuitori sunt etnici ruși.
🪖Aproape 2.5 milioane de oameni au părăsit Ucraina, fiind cea mai mare criză a refugiaților de la al doilea război mondial până acum. (Războaiele din fosta Yugoslavie au generat 2.3 milioane de refugiați)
🪖În ultimele două zile prin coridoarele umanitare au fost evacuați peste 100.000 de oameni din Sumi, Trostyanets, Krasnopillya, Irpin, Bucha, Hostomel și Izium către Poltava, Dniepr și Liov.
🪖Centrala de la Cernobîl este în cotinuare fără current electric (16:00), desi Lukashenko ar fi zis că e de acord să o bage în priză. Cred că treaba la Cernobîl devine nasoala.
🪖Ucrainenii continuă și ei propaganda în stil sovietic. Doi piloți ruși capturați au fost puși în fața camerelor de luat vedere să își ”recunoască ororile crimelor pe care le-au savârșit”. Le-au recunoscut.
🪖Procurorul general al Rusiei a propus Roskomnadzor interzicerea Instagram si Meta ( doar Facebook) pentru că ar fi organizatii extremiste. O știre NECONFIRMATA încă este că Instagram va fi oprit de la miezul acestei nopți.
🪖Ucraina a lansat un portal în care persoanele care și-au pierdut documentele sau pur si simplu nu le au, sa poată genera un document digital care să înlocuiască documentele fizice. Un fel de E-pasaport. Acesta conține toate datele din pașaportul persoanei în cauza.
🪖Bulgaria s-a oferit să găzduiască o întâlnire Putin-Zelenski. Totodată a acceptat să găzduiască 8 avioane de luptă și 200 de soldați olandezi.
🪖Purtătorul de cuvânt a armatei franceze a cuvântat că armata rusă are necazuri cu primăvara prematură. Rasputița provoacă greutăți și întârzieri în deplasarea tehnicii de luptă dar mai ales în deplasarea camioanelor de aprovizionare. Cred că i-au tăiat microfonul fix când le recomada rușilor să se predea.
🪖Norton și Avast nu vor mai vinde produse în Rusia și nu vor mai oferi support si update-uri pentru produsele vândute. Bitdefender a anunțat imediat că se vor retrage și ei. Dar cum e să afli știrea asta de pe twitterul de la Anonymus. :D:D
🪖Grupul Nestle a anunțat că va continua să vândă în Rusia fără nicio apăsare. Chipurile este o chestiune socială.
🪖Statele Unite vor interzice importurile de vodka, diamante și fructe de mare din Rusia.
La noi:
🇷🇴Kamala Harris s-a declarat îngrijorată de vulnerabilitatea României. Probabil că Iohannis a linistit-o și a zis că totuși e zăpadă la Sinaia și încă se schiază. Nu e așa de grav. Totodată doamna a zis si la București, ca și la Varșovia, că va apăra fiecare centimetru din pământul NATO, mă rog..”inch”.
🇷🇴În mai multe supermarketuri in București românii au dat iama în ulei, zahăr si făină. Asta pe fondul unor știri alarmiste difuzate în această dimineată de acele televiziuni de foarte joasă speță.
🇷🇴 La Alexandria (88 km sud-vest de București 😁) la liceul Al. I Cuza elevii au organizat, ieri,pentru ajutorarea refugiaților ucraineni un eveniment foarte tare: un târg de prăjituri. Aceștia au preparat prăjituri și alte produse de patiserie și le-au vândut. Banii au fost direcționați către Crucea Roșie. În imaginea atașată aveti afișul făcut de o elevă din clasa a XI-a de la acest liceu. Bravo! 😊
Se caută confirmare pentru:
🤔Rusia atacat o localitate din Belarus cu avioane SU-25, pentru a atrage Minskul în conflict. Știrea nu este confirmată.
🤔Un al treilea general rus a fost ucis în Ucraina. Stalin nici nu mai consuma motorina cu ei, ii împusca la Lubianka.
Altfel:
❌ Rusia NU va bloca si Whatsapp-ul, așa cum aflăm din ziarele românești. Momentan.
❌ Nu frățică, nu ramânem mâine fără zahăr și ulei așa cum nici prețul la benzină nu a explodat.
P.S. Îmi doresc ca cei care au bagat benzina ca demenții si fi fost tot aia de la cozile de la pașapoarte și să facă un gest curajos să plece din țară. Definitiv.
P.P.S Mai scapă câte o știre, două pe zi și pe canalul de telegram 👉Minutul și Scorul
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Previous Post

Redmi K50 Pro+ vine echipat cu procesor Dimensity 9000

Next Post

Belarus a trimis batalione la granița cu Ucraina