Comasarea, cuvântul cheie al campaniei absurde

La finalul acestei săptămâni vom intra în cea mai absurdă campanie electorală din ultimele 3 decenii. Principala sursă a absurdului stă în cuvântul comasare, pe mai multe planuri.

1.Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale

Inițial, a avut logică pe două planuri, însă prea puțin din ea a fost confirmat de realitate, au apărut efecte adverse necalculate și acum comasarea scrutinelor a rămas ca un avorton.

Prima rațiune a fost să pună în dificultate AUR, care miza pe votul politic suveranist la europarlamentare, dar era total nepregătit în acest moment pentru locale. Acest aspect a funcționat, după cum am arătat deja.