ANPC urmărește derapajele din industria alimentară

ANPC industria alimentara ANPC industria alimentara

Discuțiile inițiate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu reprezentanții structurilor asociative din diverse domenii a continuat, pe 22 noiembrie 2024, cu cei ai Federației Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate chestiuni legate de etichetarea corectă a produselor, a necesității existenței, așa cum prevede legislația în vigoare a etichetelor traduse în limba română pe toate produsele din import, cu atât maim ult cu cât se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, un sezon de vârf comercial al anului.

ANPC industria alimentara

Atât Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC, cât și reprezentanții Romalimenta, au subliniat importanța colaborării între autorități și industria alimentară pentru a asigura:

O informare corectă a consumatorilor privind conținutul și originea produselor din carne 

Respectarea normelor privind starea termică a produselor comercializate și modul în care pot fi evitate neconformitățile legate de comercializarea cărnii vrac sau ambulate.

Colaborarea celor două părți pentru definitivarea ghidului de bune practici în domeniul produselor din carne

”Dialogul deschis și colaborarea strânsă între ANPC și reprezentanții industriei alimentare sunt esențiale pentru a garanta că drepturile consumatorilor sunt respectate și că produsele de pe piață îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate și siguranță. Ne dorim ca acest parteneriat să aducă beneficii concrete pentru toți consumatorii” – Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC.
ANPC și Romalimenta vor continua dialogul pentru a identifica soluții practice și pentru a asigura un nivel ridicat de conformitate în sectorul produselor din carne, promovând în același timp o concurență loială între producători și comercianți.

Va reamintim si faptu ca ANPC verifică grupul Nordis după toate țepele trase, iar detaliile complete sunt disponibile pe blog si pt mai multe detalii accesati acest link.

Nordis Ciolacu ANPC

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Ne-ar face placere să comentezi la acest articol :)x
()
x