HUAWEI Watch GT 2 Pro pt un stil de viață activ

Cei de la Huawei vin în întâmpinarea utilizatorilor care doresc să își mențină un stil de viață activ și să se bucure de cât mai multe experiențe benefice pentru sănătate cu ceasul inteligent HUAWEI WATCH GT 2 Pro. Dispozitivul este special creat pentru a însoți utilizatorii în toate sesiunile de antrenament, datorită funcțiilor sport, având, totodată, un design deosebit, care poate fi asociat oricărui outfit sau moment al zilei. În plus, acesta reprezintă un instrument util pentru monitorizarea stării de sănătate.

Iubitorii sporturilor de iarnă își pot completa echipamentul cu inovatorul smartwatch Huawei, care afișează o mulțime de date importante pentru practicarea sportului favorit în condiții optime,  precum ritmul cardiac, viteza medie, panta maximă, pista și distanța pe pârtie pentru schi fond, schi clasic și snowboarding. În plus, aceștia pot primi alerte vocale dacă datele depășesc valorile normale.

Pentru un stil de viață activ, HUAWEI WATCH GT 2 Pro completează echipamentul iubitorilor sporturilor de iarnă

Sportul înseamnă sănătate, iar endorfinele generate îmbunătățesc starea de spirit, astfel că noua experiență de antrenament cu HUAWEI WATCH GT 2 Pro a fost extinsă de la 9 la 15 moduri sport. Totodată, sistemul actualizat TruSeen™ 3.5 poate detecta, urmări și raporta cu mai multă precizie activitatea frecvenței cardiace.

Pe lângă o durată de viață a bateriei de două săptămâni și o gamă largă de funcții sport și de sănătate, smartwatch-ul oferă sfaturi profesionale și funcții de control inteligent de vârf. În plus, acesta poate monitoriza cu precizie datele pentru peste 100 de moduri de antrenament.

Antrenament pe tot parcursul anului

Pentru că iarna nu trebuie să însemne o pauză de la sportul favorit, ci o opotunitate pentru păstrarea celei mai bune forme fizice, dispozitivul HUAWEI WATCH GT 2 Pro a dezvoltat mai multe funcții speciale pentru a ține evidența și pentru a încuraja progresul utilizatorilor. Spre exemplu, smartwatch-ul este prevăzut cu peste 10 cursuri de alergare profesionale, concepute științific,  pentru a oferi un ghidaj eficient pentru cei care își doresc să se mențină în formă. 

Noile provocări sportive, care pot fi executate atât în interior, cât și afară și care permit antrenamente variate, necesită un instrument util, mereu la îndemână. HUAWEI WATCH GT 2 Pro are un consum redus și oferă o autonomie de lungă durată a bateriei pentru urmărirea antrenamentului, detectarea ritmului cardiac, monitorizarea somnului și alte funcții.

Smartwatch-ul funcționează perfect cu orice smartphone, inclusiv Android și iOS. Mai mult, toate datele despre sport și sănătate sunt ușor de accesat datorită aplicației Huawei Health, disponibilă pe Android și iOS.

Nu uitati nici de faptul ca am testat recent noul flagship Huawei iar terminalul poarta numele de Mate 40 Pro si recenzia completa este disponibila pe blog, in sectiunea de “Review & Unboxing“.

Lasa un comentariu prin intermediul formularului de mai jos!