Review Huawei Mate 40 Pro

Iata ca a sosit si momentul in care va putem expune in totalitate experienta pe care am avut-o cu noul flagship al celor de la Huawei, in speta este vorba despre modelul Mate 40 Pro.

Smartphone-ul Huawei Mate 40 Pro a fost lansat la finalul anului trecut iar terminalul urmeaza cele mai noi tendinte in materie de design, asadar este unul dintre cele mai aratoase flagship-uri care sunt disponibile pe piata de profil, la momentul actual.

Carcasa acestui smartphone este realizata in totalitate dintr-o combinatie de aluminiu si sticla iar dimensiunile generoase ale acesteia(162.9×74.5×9.1mm), fac aproape imposibila utilizarea terminalului cu o singura mana. Spatele terminalului este realizat din sticla Corning Gorila Glass 6, asadar rezista cu brio la zgarieturi si mici cazaturi accidentale.

Am receptionat la test terminalul pe nuanta “Mystic silver” iar terminalul arata foarte bine pe aceasta nuanta care isi schimba culoarea in functie de intensitatea luminii la care este expus telefonul. Am apreciat faptul ca nuanta aceasta ascunde extrem de bine amprentele si datorita finisajului mat prezent pe spatele carcasei. Terminalul nu sta foarte bine la capitolul grip dar acest mic neajuns este rezolvat rapid de catre producator prin intermediul husei de silicon care este prezenta in pachetul de retail si care ar trebui sa fie oferita de catre toti producatorii, fiind un accesoriu de tip “must have”, pt terminalele care activeaza in acest segment de pret generos(high-end).

Pe laterala dreapta a carcasei sunt pozitionate singurele butoane fizice iar acestea sunt realizate din aluminiu si indeplinesc functiile de Volum & Power. Display-ul extrem de curbat care coboara peste jumatatea carcasei a facut ca butoanele de Volum si Power sa fie amplasate in partea inferioara a carcasei si nu la jumatatea acesteia, asa cum le au amplasate majoritatea terminalelor disponibile pe piata. Cert este faptul ca te obisnuiesti destul de rapid cu pozitionarea acestora si devin foarte simplu de accesat dupa cateva ore de utilizare.

In partea superioara a carcasei este pozitionat microfonul secundar care contribuie la anularea zgomotului de fond, portul infrarosu si cel de-al doilea difuzor care formeaza sistemul de sonorizare stereo, pe care il poseda acest smartphone si despre care vom detalia in sectiunea hardware.

In partea inferioara a carcasei sunt pozitionate urmatoarele: difuzorul principal, portul USB-Type C, microfonul principal si slotul care este capabil sa gazduiasca 2 cartele nanoSIM sau o cartela nanoSIM si un nano cardSD Huawei. Aasadar, terminalul nu are jack de 3.5mm pentru casti dar acesta vine cu o pereche de casti decente in pachetul de retail si acestea se conecteaza prin intermediul portului USB-Type C.

Trebuie sa mentionam si faptul ca terminalul poseda certificarea IP68, asadar rezista cu brio la contactul cu apa si praful iar senzorul de amprente este inclus in display si raspunde foarte bine la comenzi, dar este ceva mai lent fata de un senzor clasic.

Camera foto secundara este duala iar cei 2 senzori sunt pozitionati in partea superioara a display-ului iar acestia se incadreaza foarte bine in peisaj si nu deranjeaza in vreun fel utilizatorul atunci cand consuma continut video in full screen.

Cei 4 senzori care formeaza camera foto principala sunt pozitionati pe spatele carcasei iar acestia au dus la aparitia unui camera bump destul de consistent dar si acest mic neajuns poate fi eliminat rapid prin intermediul husei de protectie prezente in pachetul de retail.

Per total caracasa este extrem de bine inchegata iar terminalul se simte foarte bine in mana si design stilat pe care il adopta este capabil sa intoarca instant o multime de priviri. Acum va invitam sa admirati smartphone-ul Huawei Mate 40 Pro in toata splendoarea prin intermediul galeriei foto de mai jos.

Smartphone-ul Huawei Mate 40 Pro este echipat cu un superb display curbat Flex OLED HDR iar acesta masoara 6.76-inci in diagonala, ruleaza la rezolutia de 2772 x 1344 pixeli cu un refresh rate de 90Hz si este protejat cu sticla Corning Gorilla Glass 6. Din pacate rata de refresh este inferioara celei pe care o ofera concurenta directa in aceeasi gama de pret iar aici facem referire directa la smartphone-ul Samsung Galaxy S20 Ultra, al carui display are un refresh rate de “doar” 120Hz.

Display-ul curbat care coboara foarte mult pe lateralele carcasei ii confera un plus de eleganta terminalului iar efectul vizual este extrem de placut.

Noul flagship Huawei este echipat cu unul dintre cele mai calitative display-uri care sunt disponibile acum pe piata de profil si este o adevarata incantare sa iti desfasori activitatea pe acesta.

Smartphone-ul Huawei Mate 40 Pro dispune de procesorul Octa-Core Kirin 9000 5G (1 x Cortex-A77 3.13 GHz + 3 x Cortex-A77 2.54 GHz + 4 x Cortex-A55 2.05 GHz), GPU: ARM Mali-G78 MP24, 8GB de memorie RAM si 256 de GB spatiu de stocare intern, care poate fi extinsa cu maxim 1TB prin intermediul slotului de card nanoSD.

Terminalul a reusit sa obtina in Antutu un punctaj foarte bun iar acesta este in cuantum de “doar” 528.621 de puncte si acest scor il plaseaza in partea fruntasa a clasamentului dar sub terminale concurente precum: Samsung Galaxy S20 Ultra 5G si Xiaomi Mi 10.

Sincer speram ca noul flagship Huawei sa depaseasca pragul celor 600.000 de puncte dar cu siguranta terminalul nu este optimizat atat de bine pt acest test de tip benchmark, asadar nu exista motive de panica pt ca producatorul va reusi sa-l optimizeze mult mai bine prin intermediul urmatoarelor update-uri de soft.

Huawei Mate 40 Pro este compatibil 5G/Dual 4G VoLTE iar acesta dispune de: Wi-Fi 802.11 ax (2.4GHz and 5GHz), Bluetooth 5.1 LE, GPS (L1 + L5 dual band), NavIC, NFC si USB 3.1  Type-C (GEN1).

Noul flagship Huawei ruleaza la rezolutie maxima cele mai noi jocuri si aplicatii care sunt disponibile in AppGallery iar terminalul nu experimenteaza probleme cu supraincalzirea.

Sistemul de sonorizare este stereo iar acesta este capabil sa livreze un sunet clar si puternic, asadar avem de-a face cu unul dintre cele mai bune sisteme de sonorizare care sunt prezente la momentul actual pe piata de profil.

Smartphone-ul Huawei Mate 40 Pro vine tot fara serviciile Google preinstalate iar terminalul ruleaza versiunea de EMUI 11.

Trebuie sa mentionam si faptul ca aceasta versiune de EMUI este bazata pe versiunea de Android 10, asadar ofera o experienta de utilizare similara dar se simte faptul ca mai este loc suficient pt optimizare iar producatorul ofera in acest sens periodic update-uri, care rezolva micile bug-uri existente.

Spre exemplu, aplicatia Antutu s-a blocat la 65% de cateva ori pana am reusit sa finalizam testul si din acest motiv v-am specificat faptul ca scorul obtinut nu este atat de relevant din moment ce terminalul nu este optimizat pt testele de tip benchmark. Cert este faptul ca in utilizarea cotidiana terminalul se misca extrem de fluid si sunt putine momentele in care mai “gafeaza” dupa instalarea unor aplicatii de tip banking.

De retinut si faptul noul magazin Huawei AppGallery s-a extins foarte mult in ultimul an iar acum sunt disponibile in acesta majoritatea aplicatiilor pe le-au solicitat fanii Huawei si cu siguranta producatorul va continua sa mentina acelasi ritm alert de extindere, astfel incat fanii sa nu simta prea mult lipsa serviciilor Google.

Acum trecem la un capitol la care noul flagship Huawei exceleaza iar acesta face referire la noul “setup” foto care dispune de optica Leica si este capabil sa imortalizeze imagini si videoclipuri de calitate, indiferent de conditiile in care sunt realizate acestea.

Camera foto principala este formata din 4 senzori iar aceastia dispun de 50MP(f/1.9) RYYB Ultra Vision + 20MP(f/1.8)+ 12MP(f/3.4) + 3D TOF, are optica Leica, OIS, zoom optic 5x, Laser AF, PDAF, CAF si flash LED dual-tone.

Practic avem de-a face cu un veritabil camera phone iar cei de la dxomark l-au intitulat drept “regele” smartphone-urilor pe segmentul high-end.

Interfata camerei foto este simpla si extrem de intuitiva iar pozele sunt realizate rapid inclusiv atunci cand scenele surprinse sunt extrem de aglomerate. Modul nocturn proceseaza destul de mult imaginile suprinse astfel incat rezultatele finalul sunt absolut dementiale si le puteti vizualiza in galeria foto & videoclipul de mai jos.

YouTube video

Camera foto secundara este duala si dispune de 13MP(f/2.4) + senzor 3D Depth ToF. Prin intermediul acesteia se pot surprinde selfie-uri de calitate indiferent de conditiile in care sunt imortalizate acestea.

Noul flagship al celor de la Huawei este echipat cu un acumulator de 4.400mAh care dispune de tehnologiile HUAWEI SuperCharge 66W si Wireless HUAWEI SuperCharge 50W. Terminalul poate sustine fara probleme 1 zi de autonomie in conditii de utilizare intensa iar in conditii de utilizare moderata se pot obtine lejer pana la 2 zile de autonomie.

Noua tehnologie de fast charging a celor de la Huawei este printre cele mai rapide sisteme iar o incarcare completa se face in mai putin de 45 de minute. Acum a devenit atractiva inclusiv incarcarea wireless deoarece se realizeaza mult mai rapid fata de generatia precedenta(care era destul de lenta fata de varianta clasica).

Noul flagship al celor de la Huawei este livrat intr-un ambalaj elegant de culoare neagra iar in interiorul acestuia gasim urmatoarele: castile, incarcatorul 66W, cablul USB Type-C, cheita pt slotul SIM si husa de protectie din silicon.

La finalul acestui review putem afirma cu tarie faptul ca noul flagship al celor de la Huawei este un mix extrem de reusit intre specificatii hardware, design si pret iar terminalul se adreseaza in exclusivitatea celor care isi asuma inca de la bun inceput faptul ca pot trai si fara aplicatiile Google. Asadar, uite ca exista viata si dupa ce Huawei a primit “BAN” din partea celor de la Google iar acest gest nu a facut decat sa-i impulsioneze si mai mult pe cei de la Huawei ca sa isi puna la punct propriul sistem de operare, astfel incat sa devina independenti pe aproape toate planurile.

Smartphone-ul HUAWEI Mate 40 este disponibil spre comercializare in mai multe variante de culoare iar terminalul poate fi achizitionat la aproximativ 5.400 de lei si detaliile complete sunt disponibile pe site-ul producatorului.

PROS:
– design extrem de stilat;
– finisaje de calitate;
– specificatii hardware de top;
– conectivitate 5G/Sub6 / mmWave (28G, 39G);
– sistem de sonorizare stereo;
– setup camere foto/video de senzatie;
– display curbat Flex OLED HDR;
– autonomie excelenta si incarcare rapida cu “doar” 66W;

CONS:
– lipsa serviciilor Google;
– display-ul ruleaza la doar 90Hz iar concurenta directa le ofera deja clientilor experienta pe 120Hz;

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata