HomTom S9 Plus – Concurs și review

Continuam seria de recenzii cu un nou smartphone care detine un raport excelent intre pret si specificatii iar terminalul este produs de catre compania chineza HomTom si poarta numele de S9 Plus.

Impreuna cu partenerii nostri de la lightinthebox.com dam startul unui nou concurs in care oferim ca premiu acest smartphone elegant si potent iar pentru a participa trebuie sa urmati acelasi regulament simplu, pe care il puteti vizualiza ceva mai jos.

Concursul se va desfasura in perioada 25.03.2018 – 16.04.2018 iar toti participantii trebuie sa urmeze regulamentul urmator:

  1. dati like la pagina noastra de Facebook si a partenerilor nostri;
  2. postati un comentariu care sa contina numele complet si doua puncte forte ale acestui smartphone elegant si potent;
  3. dati share (public) acestui review pe facebook.

Castigatorul va fi desemnat in data de 15 aplilie 2018 iar pana atunci le uram mult succes tuturor participantilor si ii asiguram de faptul ca vom organiza astfel de concursuri periodic.

Concursul a luat sfarsit si tinem sa le multumim tuturor participantilor. Marele castigator este Florian Georgescu iar noi dorim sa il felicitam si pe aceasta cale.

Acum revenim la subiectul acestui review iar in randurile de mai jos o sa va prezentam experienta de utilizare pe care a fost capabil sa ne-o oferte smartphone-ul HomTom S9 Plus.

DESIGN

HomTom S9 Plus nu exceleaza la acest capitol dar terminalul adopta un design destul de elegant si cu siguranta nu isi va dezmagi potentialii cumparatori cu ale sale „forme” interesante.

Carcasa acestui smartphone este realizata in totalitate dintr-o combinatie de aluminiu si policarbonat iar terminalul sta destul de bine si la capitolul finisaje.

Rama metalica rigidizeaza extrem de bine carcasa iar terminalul se aseaza „binisor” in palma dar nu poate fi utilizat prea lejer cu o singura mana deoarece in majoritatea timpului ai senzatia ca o sa-l scapi.

Noi am primit la test varianta „black” iar spatele carcasei se transforma rapid intr-un adevarat aspirator de amprente dar acestea se sterg extrem de usor prin intermediul unei microfibre sau direct de obiectele vestimentare.

Acest mic neajuns se poate elimina rapid prin intermediul carcasei de protectie care se afla in interiorul pachetului de retail iar odata montata, protejeaza foarte bine terminalul in cazul unor mici socuri/cazaturi accidentale.

In partea superioara a carcasei este pozitionat jack-ul de 3.5 mm pentru casti iar in partea inferioara sunt amplasate urmatoarele: difuzorul principal, portul microUSB si microfonul.

Pe laterala dreapta a carcasei este pozitionat slotul care gazduieste cele doua cartele nanoSIM iar unul dintre acestea este de tip combo si prin intermediul acestuia poate fi extins spatiul de stocare intern, cu maxim 128 de GB.

Butoanele de volum si power sunt amplasate pe laterala stanga a carcasei iar acestea sunt realizate tot din aluminiu si ofera un feedback excelent.

Butoanele capacitive care indeplinesc functiile de back si options sunt pozitionate in partea inferioara a display-ului iar acestea pot fi configurate in functie de nevoile utilizatorului si se ascund automat atunci cand nu sunt utilizate.

Sub acestea este amplasat si butonul fizic care integreaza senzorul de amprente iar acesta s-a comportat decent pe tot parcursul perioadei de test dar este destul de imprecis atunci cand nu pozitionezi „corect” degetul.

Camera foto secundara este pozitionata destul de aiurea, in coltul din stanga jos al display-ului iar realizarea unui selfie se transforma rapid intr-o mica „aventura” incercand sa gasesti modul in care poti tine terminalul fara ca palma sa iti apara in „cadru” si fara sa scapi telefonul pe jos.

Pe spatele carcasei sunt pozitionati senzorii camerei foto duale iar langa acestia este pozitionat si flash-ul LED.

Acum va invitam sa admirati smartphone-ul HomTom S9 Plus in toata splendoarea prin intermediul galeriei foto de mai jos.

DISPLAY

HomTom S9 Plus este echipat cu un display IPS Full View in format 18:9 iar acesta masoara 5.99 inch in diagonala, ruleaza la rezolutia de 1440×720 pixeli si este protejat cu sticla 2.5D rezistenta la zgarieturi.

Desigur ca nu este atat de „bezell-less” precum il promoveaza producatorul in imaginile oficiale dar are marginile suficient de subtiri si avem de-a face cu un display de calitate medie.

Imaginile redate sunt destul de clare iar culorile sunt realiste si unghiurile de vizualizare sunt extrem de generoase, fiind un display IPS.

Atat luminozitatea cat si contrastul se afla la cote excelente iar terminalul poate fi utilizat fara probleme in bataia directa a razelor solare.

Am apreciat si faptul ca terminalul vine cu o folie de protectie preinstalata pe display iar inca una se gaseste in pachetul de retail, asadar display-ul va rezista cu brio la zgarieturi si mici socuri accidentale.

HARDWARE & PERFORMANTA 

HomTom S9 Plus dispune de procesorul octa-core MediaTek MT6750T tactat la 1.5 GHz, GPU Mali T860-MP2, 4 GB de memorie RAM si 64 de GB spatiu de stocare intern, care poate fi extins prin intermediul slotului de card microSD.

Terminalul a reusit sa obtina in Antutu 54.002 puncte prin intermediul acestui hardware potent iar acest scor il plaseaza in partea de jos a clasamentului dar este totusi admirabil pentru bugetul redus in care activeaza acest smartphone.

Smartphone-ul HomTom S9 Plus a rulat fara probleme cele mai recente jocuri si aplicatii iar terminalul nu experimenteaza probleme cu supraincalzirea nici dupa sesiuni de utilizare intensa.

HomTom S9 Plus este un smartphone dual-sim, compatibil 4G/LTE si dispune de: Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Hot-Spot, Bluetooth 4.0 si GPS cu A-GPS iar terminalul este dotat cu senzor de amprente.

Si de aceasta data am testat terminalul atat in „vestita” retea 4G/LTE a celor de la Digi Mobil cat si intr-o retea Wi-Fi care ruleaza la 2.4 GHz iar vitezele obtinute le puteti vizualiza in galeria foto de mai jos.

Difuzorul este pozitionat in partea inferioara a carcasei iar acesta este capabil sa redea un sunet destul de clar dar mult prea „metalic” pentru gusturile noastre si intensitatea este medie, asadar nu strica sa fie ceva mai „galagios”.

SOFTWARE

HomTom S9 Plus ruleaza versiunea de android 7.0 Nougat iar aceasta a fost destul de putin customizata prin intermediul interfetei proprietare.

Terminalul a rulat destul de fluent pe tot parcursul perioadei de test dar au mai fost si momente in care am avut parte de „lag” datorita unor mici bug-uri existente si pe care sa speram ca productorul le va rezolva prin intermediul urmatoarelor update-uri de soft.

Am apreciat si de aceasta data faptul ca producatorul nu a incarcat in mod inutil sistemul de operare cu aplicatii de timp bloatware, care nu fac altceva decat sa influenteze in mod negativ fluenta acestuia.

CAMERA FOTO/VIDEO

Camera foto principala este duala si dispune de 16 MP(cu interpolare) + 5 MP(tot cu interpolare), este dotata cu senzori CMOS, HDR si flash LED dual-tone.

Meniul camerei foto are o interfata simpla si intuitiva iar aceasta permite accesul rapid la functiile de care dispune terminalul, precum: touch-focus, continuous shooting, zoom, face beauty, geo-tagging, detectare automata a scenei, PIP, panorama, bokeh, ISO si HDR.

Din pacate terminalul scartaie la acest capitol deoarece majoritatea imaginilor surprinse prin intermediul acestui „setup” sunt lipsite de detalii iar culorile sunt sterse si uneori focalizarea se realizeaza in mod gresit.

Filmarile sunt realizate la rezolutia de doar 720p iar stabilizarea este inexistenta si calitatea imaginii lasa de dorit, indiferent de conditiile in care este realizata filmarea.

Asadar cu HomTom S9 Plus se pot realiza fotografii si filmari decente pe timp de zi iar noaptea calitatea acestora scade dramatic si imaginile surprinse au calitate mult mai modesta.

Pentru mai multe detalii va invitam sa vizualizati galeria foto si videoclipul de mai jos, care au fost realizata in totalitate cu smartphone-ul HomTom S9 Plus.

Camera foto secundara dispune de 13 MP si este dotata cu senzor Sony Exmor RS iar pozitionarea acesteia este mult prea incomoda si testeaza din plin „inventivitatea” utilizatorului, care trebuie sa aiba grija tot timpul ca palma sa nu-i apara in cadru.

Calitatea imaginilor obtinute este midocra dar suficienta pentru postarea acestora pe retelele sociale iar pentru detalii vizualizati galeria foto de mai jos.

AUTONOMIE

HomTom S9 Plus este echipat cu un acumulator generos a carui capacitate este de 4.050 mAh iar acesta este capabil sa sustina fara probleme 1 zi de autonomie in conditii de utilizare intensa.

Trebuie sa mentionam si faptul ca terminalul este foarte bine optimizat iar in conditii de utilizare moderata se pot obtine fara efort pana la 2 zile de autonomie, ceea ce este de apreciat.

Din pacate acumulatorul nu dispune de functia fast charging iar o incarcare completa dureaza aproximativ 3 ore si jumatate, asadar terminalul „sufera” si la acest capitol important.

Bineinteles ca si smartphone-ul HomTom S9 Plus dispune de un mod de economisire inteligenta a energiei, care odata activat mareste semnificativ autonomia terminalului dar reduce simtitor performantele acestuia.

AMBALAJ & ACCESORII

HomTom S9 Plus este livrat intr-un ambalaj elegant de culoare neagra iar in interiorul acestuia gasim urmatoarele accesorii: alimentatorul, cablu de date USB, manualul de utilizare, cheita pentru slotul SIM, carcasa de protectie din plastic si folia suplimentara de protectie pentru display.

PRET SI DISPONIBILITATE

Smartphone-ul HomTom S9 Plus se afla in promotie acum si poate fi achizitionat prin intermediul lightinthebox.com la doar 146 de dolari (551 de lei + TVA) iar oferta completa este disponibila aici.

PROS:
– design elegant
– finisaje destul de bune
– hardware potent
– conectivitate 4G/LTE
– sistem de operare aerisit si bine optimizat
– dual-sim cu slot combo
– autonomie excelenta
– raport foarte bun intre pret si specificatii

CONS:
– difuzorul „livreaza” un sunet metalic
– camerele foto sunt slab optimizate
– senzor de amprente imprecis uneori

CONCLUZIE

HomTom S9 Plus este smartphone-ul ideal pentru cei care nu pun accent pe brand si nu vor sa blocheze o suma consistenta intr-un astfel de terminal dar care isi doresc un smartphone care este capabil sa ruleze fara probleme cele mai noi jocuri si aplicatii.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Ne-ar face placere să comentezi la acest articol :)x
()
x