Furnizorii de electricitate și gaze trebuie să facă regularizări mult mai des

Toti consumatorii trebuie sa stie faptul ca legea furnizării de gaze naturale și energie electrică (in speta, legea nr. 123/2012), a fost modificată recent prin intermediul unei ordonante de urgenta, pentru a introduce obligația furnizorilor de a emite facturi de regularizare cel puțin o dată la trei luni. Desigur ca furnizorii pot emite si mai des aceste facturi pt a le fi cat mai usor de achitat clientilor, si sa nu se mai trezeasca din senin, cu facturi emise pe sume aberant de mari.

Obligativitatea emiterii de facturi de regularizare cel puțin o dată la trei luni, pentru consumul de gaze naturale și energie electrică al clienților casnici, este specificata foarte clar in Ordonanța de urgență a Guvernului 143/2021 (articolul I, punctele 71, 88, 94, 170 și 172), care se aplică din data de 31 decembrie 2021.
„În cazul clientului final casnic, furnizorul este obligat să emită facturi de regularizare a consumului la un interval de maximum 3 luni, în baza datelor de consum comunicate de către operatorul de distribuție”, scrie în ordonanță cu privire la energia electrică.
In privinta gazelor naturale se specifica foarte clar faptul ca: , „în cazul clientului final casnic pentru care intervalul de citire a indexului echipamentului de măsurare este mai mare decât perioada de facturare, furnizorul are obligația să emită facturi de regularizare a consumului, pe baza citirilor echipamentului de măsurare, la un interval de timp de maximum 3 luni.”
Asadar furnizorii au obligatia sa emita facturi de regularizare cel puțin din trei în trei luni, si desigur ca pot opta si pt emiterea facturilor de regularizare la 2 luni, sau chiar lunare. În prezent, majoritatea furnizorilor emit acest facturi in functie de cum li se nazare, iar consumatorii sunt singurii care au de suferit, avand palpitatii la sosirea acestor facturi care sunt emise in majoritatea cazurilor pe sume aberante.
Desigur ca furnizorii care vor ignora noua regulă risca amendarea cu sume cuprinse între 20.000 și 400.000 de lei (conform articolului I, punctele 127, 131, 190 și 193), dar la ce profituri realizeaza acestia nu vor simti aceste sanctiuni modeste.
Trebuie sa precizam si faptul ca OUG 143/2021 mai vine cu încă două noutăți care fac referire la facturarea energiei electrice (in speta este vorba despre articolul I, punctele 86 și 93). Prima noutate face referire la faptul că furnizorii trebuie să ofere clienților finali opțiunea de a primi sau de a accesa online facturile și informațiile despre facturare, precum și modalități flexibile de a efectua plata facturilor. Asadar furnizorii sunt obligati sa le puna la dispozitie clientilor aceste servicii, desi majoritatea acestora sunt reticenti cand vine vorba de accesarea/achitarea facturilor online.
Un pensionar era sa faca infarct in momentul in care a receptionat factura la energie electrica, iar aceasta era in cuantum de „doar” 10.000 de lei, si detaliile complete sunt disponibile mai jos.

A doua noutate face referire la faptul ca, clienții finali trebuie să receptioneze in mod gratuit facturile și informațiile de facturare. Sunt anumiti furnizor care percep taxe suplimentare pentru faptul ca tiparesc facturile in format fizic si le trimit prin curier.
Nu uitati nici de faptul ca pe blog regasiti procedura prin intermediul careia va puteti schimba furnizorul de energie electrica, si detaliile complete sunt disponibile pe blog, in sectiunea de „Tutoriale„.

Lasă un comentariu