Clientii ENEL ENERGIE SA au receptionat notificari prin intermediul carora clientii sunt notificati cu privire la faptul ca tarifele vor fi marite in mod abuziv.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021 preţurile pentru furnizarea energiei electrice la clienţii casnici nu vor mai fi reglementate de către ANRE(Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), desi nici pana acum nu se omorau sa tina in frâu abuzurile pe care le comit furnizorii de energie electrica. În aceste condiții clienţii casnici pot sa:
- identifice o ofertă de furnizare în regim concurențial care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie un contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial. Cei de la ANRE pun la dispozitia consumatorilor casnici un comparator de preturi iar acesta este disponibil aici;
- beneficieze în continuare de serviciu universal rămânând la furnizorul de ultimă instanță cu care au încheiat contract, la preţul din oferta de serviciu universal a acestuia sau să opteze pentru oferta de serviciu universal a unui alt furnizor de ultimă instanţă.
Clientii ENEL ENERGIE SA au receptionat recent notificari conform carora acestia anunta ca isi vor majora tarifele incepand cu luna iunie a acestui an. Practic isi abuzeaza clientii prin simplu fapt ca nu isi vor mai respecta contractele pe care le au in derulare si va recomandam tuturor sa depuneti reclamatii la ANPC cu privire la aceste abuzuri.
Iata cum „suna” notificarea receptionata de catre clientii ENEL ENERGIE SA:
„Stimate client,
Vă mulțumim pentru drumul parcurs împreună și vă asigurăm că pe viitor vă vom oferi aceleași servicii de calitate cu care sunteți obișnuiți.
Condițiile economice actuale din contractul dumneavoastră de furnizare a energiei electrice sunt valabile până la data de 17.06.2021. În conformitate cu prevederile art. 23.3 din contractul dumneavoastră de furnizare, vă transmitem noile condiții economice prevăzute în Anexa A atașată prezentei. Acestea sunt valabile de la data de 18.06.2021, dată la care încetează de drept valabilitatea condițiilor economice actuale. Celelalte prevederi contractuale rămân neschimbate.
Dacă noile condiții economice nu corespund așteptărilor dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteți o notificare scrisă la nr. de fax 0372874861 sau pe adresa de email contactee.ro@enel.com.
În situația în care până la data de 10.04.2021, nu recepționăm din partea dumneavoastră nicio notificare, conform art. 23.3 din contractul de furnizare, vom considera noile condiții economice acceptate.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta prin email la adresa contactee.ro@enel.com, la telefon 021 9977, apel cu tarif normal, de luni până vineri in intervalul orar 08.00 – 20.00 si sâmbătă intre 08:00-13:00, sau la adresa de corespondență din contract„.
Iata si noile tarife pe care Enel le va practica incepand din vara acestui an.
„Oferta prevede avantajul unui preț combinat, format dintr-un abonament zilnic și un preț al energiei electrice pentru fiecare kWh consumat.
Atât valoarea abonamentului, cât și prețul energiei vor rămâne neschimbate pentru o perioadă de 12 luni începând de la 18.06.2021, valoarea acestora fiind:
- 0.6 lei/zi (pentru abonament)
- 0.295 lei/kWh (prețul energiei)
Prețurile nu conțin accize, taxe și componente reglementate.
Pe toată perioada de valabilitate a condiţiilor economice, Furnizorul va suporta integral costurile dezechilibrelor.
1. Perioada de aplicare a condiţiilor economice
Condiţiile economice stipulate mai sus vor fi aplicabile pentru o perioadă de 12 luni. Perioada de 12 luni de valabilitate a condiţiilor economice se calculează de la data 18.06.2021.
2. Tarife reglementate
Clientul, pe lângă preţul energiei menţionat mai sus, va trebui să achite, conform legislației în vigoare şi tarifele reglementate pentru serviciile de transport, de sistem, tarifele de distribuţie, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, conform legislaţiei în vigoare, precum şi orice alte eventuale tarife reglementate introduse prin acte normative, aplicabile pe perioada de consum facturată. Valoarea tarifelor şi costurilor reglementate se stabileşte prin legislaţia în vigoare aplicabilă la momentul facturării.
3. Facturare si condiţii de plată
Nu se facturează avans pentru cantitatea de energie electrică contractată. Termen de plată a facturii: 15 zile. Neachitarea facturii în termen 15 de zile de la data scadenței atrage dobânzi penalizatoare, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, conform mențiunilor din condițiile generale de furnizare, precum și a prevederilor actelor normative în vigoare. Dobânzile penalizatoare vor fi datorate începand cu prima zi după scadență și până la data plații, exclusiv.
4. Renuntarea la contract
Părţile se obligă să menţină contractul pe o perioadă de 12 luni de la data activării furnizării. În cazul în care una dintre părţi doreşte denunţarea anticipată, aceasta se va face numai cu o notificare prealabilă de 21 zile.„
Practic clientii Enel sunt abuzati grav dat fiind faptul ca furnizorul nu este in stare sa isi duca la bun sfarsit contractele pe care le au in derulare si practic schimba regulile in timpul jocului. Trebuie sa stiti faptul ca puteti sa ripostati in fata acestor abuzuri si sa nu fiti de acord cu oferta propusa.
In acest sens puteti sa va schimbati furnizorul de energie electrica si trebuie sa stiti faptul ca:
- Procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică este GRATUIT și nu implică modificări de ordin tehnic, asadar nu vor fi inlocuite contoare, fire sau orice alt ceva;
- În scopul încheierii unui nou contract de furnizare a energiei electrice trebuie să luați legătura cu orice furnizor de energie electrică, să alegeți cea mai bună ofertă accesând „Comparatorul de oferte-tip”;
- La schimbarea furnizorului nu există niciun risc de deconectare, asadar nu au cum sa va debranseze de la retea, asadar nu va faceti griji pe aceasta tema. În ceea ce priveşte contractarea şi condiţiile de furnizare a energiei electrice, clientul casnic are relaţii cu furnizorul, iar la rândul său furnizorul are relaţii conexe cu operatorul de distribuţie referitoare la derularea contractului de furnizare a energiei electrice. În aceste condiţii, opţiunea clientului casnic este de a schimba doar furnizorul, instalaţia de alimentare cu energie electrică la care este racordat locul de consum rămâne aceeaşi şi implicit operatorul acesteia rămâne neschimbat, indiferent de furnizorul de energie electrică pe care îl alege şi cu care încheie un contract aferent furnizării energiei electrice în regim concurenţial sau de serviciu universal.
Daca mi-am schimbat furnizorul de energie electrica mai trebuie sa platesc facturile sosite de la fostul meu furnizor?
Bineinteles ca trebuie sa le achiti, deoarece sunt servicii de care ai beneficiat pana la momentul efectuarii tranzitiei. În termen de maximum 42 de zile calendaristice de la data încetării contractului de furnizare a energie electrice, vechiul furnizor are obligaţia de a transmite clientului casnic factura cu decontul final. În situaţia în care decontul final conţine un sold pozitiv, clientul casnic are obligaţia să achite contravaloarea facturii până la termenul scadent. În situaţia în care decontul final conţine un sold negativ, furnizorul are obligaţia să returneze clientului casnic suma datorată, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
Ce informatii ar trebui sa soliciti unui potential furnizor, inainte de incheierea unui contract?
În vederea luării unei decizii privind alegerea furnizorului de energie electrică cu care clientul final doreşte să încheie un nou contract, recomandăm să se analizeze atât oferta de preţ, cât şi condiţiile asociate preţului de furnizare a energiei electrice din oferta furnizorului, care pot fi diferite de la un furnizor la altul. De asemenea, trebuie să se analizeze cu mare atenţie ofertele disponibile pe piaţă înainte de a lua o decizie finală, atât din punctul de vedere al preţului de furnizare, cât şi al celorlalte
condiţii comerciale, clientul având libertatea de a alege oferta care i se potriveşte cel mai bine.
Condițiile contractuale trebuie să fie echitabile, iar contractul nu trebuie să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile clienţilor finali și cele ale furnizorilor.
- preţul energiei electrice, fix sau variabil, inclus în preţul de furnizare;
- facturarea unei componente fixe stabilită în lei/zi sau lei/lună;
- perioada pentru care urmează a se aplica preţul menţionat în
ofertă; - perioada pentru care urmează a se încheia respectivul
contract; - comisioane de încetare a contractului înainte de ajungerea la
termen a acestuia; - termenele, modalităţile şi condiţiile privind plata facturilor;
- modalităţi de transmitere a facturii şi a documentelor anexate
acesteia; - drepturile şi obligaţiile părţilor;
- condiţiile privind reînnoirea/prelungirea/rezilierea/denunţarea unilaterală anticipată a contractului de furnizare;
Furnizorii de enegie electrica au OBLIGATIA sa achizitioneze energie electrica pentru utilizatorii casnici
Trebuie sa mentionam si faptul că furnizorii de energie electrică au obligația conform legii să achiziţioneze energie electrică astfel încât să asigure acoperirea consumului clienţilor săi, cu prioritate pentru clienţii beneficiari ai serviciului universal din portofoliul propriu şi nu au dreptul să utilizeze practici comerciale incorecte sau înşelătoare în relaţia cu clientul final, nerespectarea acestor obligații fiind sancționată conform legii cu amendă între 5-10% din cifra de afaceri anuală.
Cei de la ANRE au pus la dispozitia consumatorilor si o linie telefonică dedicată informării acestora cu privire la liberalizarea pieţelor de energie, asadar puteti apela acest numar 0374.554.265 (program L-V 8-18 si S-D 10-15).
Asadar va recomandam tuturor sa ripostati in fata acestora abuzuri si sa nu va lasati pacaliti de acesti furnizori pt ca sunt banii vostri in joc si ar fi ideal sa beneficiati de cele mai atractive tarife care sunt disponibile pe piata la momentul actual.
Update 1: ENEL raportează creșterea cu 50% a profitului operațional în România.
enel daca tot mai majoreaza abuziv o sa plece lumea de la enel hoti
Din pacate majoritatea abonatilor tac si suporta toate aceste mizerii pt ca nu stiu cum sa riposteze in fata acestor abuzuri.
Sunt nesimtiti rau astia de la enel si din acest motiv am plecat de la ei. Lunar imi varia in mod semnificativ factura desi consumul era acelasi, si am incercat sa discut cu ei dar nu mi-au dat vreun raspuns concret.
Intr-adevar comit abuzuri pe banda rulanta…..din pacate majoritatea clientilor tac si suporta toate aceste mizerii.
pai e un pret foarte bun in cmparatie cu ce e pe piata. ai vazut ca energia s-a scumpit pe bursa nu?
Intr-adevar este un super pret… :)) mai ales in conditiile in care este mult mai mare fata de cel stipulat in contractul initial, care a fost semnat acum 4 luni.
Clientii ENEL ar trebui sa fie extaziati de faptul ca au prins MEGA oferta…. :))
Pe piata sunt disponibile oferte mult mai atractive, asadar nu te inflama in mod inutil :)
Asta e evolutia preturilor la electricitate pe bursa. deci la ce te poti astepta?
Ma pot astepta ca inestimabilul furnizor sa isi respecte tarifele stipulate in contractele pe care le au in derulare si abia ulterior sa mareasca tarifele dupa bunul plac. Acum au schimbat regulile in timpul „jocului” si dupa logica ta…ar trebui sa-i aplaudam si sa-i felicitam pentru faptul ca nu au fost in stare sa isi respecte promisiunile facute initial clientilor.
Oricum stai linistit pt ca doar in Romania le sunt tolerate astfel de abuzuri iar in tarile civilizate nu au tupeul sa faca astfel de arogante.
Pai nu ai dreptate, nu se sustine ce spui chiar tu scrii altceva aici „Condițiile economice actuale din contractul dumneavoastră de furnizare a energiei electrice sunt valabile până la data de 17.06.2021.”
deci atat sunt valabile conform contract, pana la 17.06.
dupa care, avand in vedere evolutia de pe piata OPCOM sunt altele.
Esti intr-o grava eroare….. textul respectiv este citat din notificarea receptionata de la ENEL.
Contractul a fost incheiat pe o perioada de 24 de luni iar pretul/KW stipulat in contract este FIX si garantat pana la finalizarea contractului, asadar despre ce vorbim?
Are vre-o relevanta ca furnizorul te abuzeaza in luna 5-a sau in luna 8-a din contract?
Dacă acest guvern nu-și face datorie să fie de capului Iohanis……….
Iti dai seama ca sunt „ocupati” sa sifoneze miliarde de Euro iar in acest timp consumatorii sunt abuzati din toate pozitiile!