Nu uitati sa zambiti zilnic pentru a va mentine o forma de invidiat iar farsa de mai jos o sa amuze cu siguranta daca o veti viziona pana la final.
În al doilea rând, terapia inspirată de Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziții în adevărate exerciții de respirație și de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea mai bună a organismului și la menținerea unui tonus ridicat.
Primul om de știință care a sugerat că fenomenul râsului merită studiat în mod serios a fost psihologul William F. Fry, profesor la Universitatea Stanford, California. În 1964, a solicitat fonduri publice pentru a demara cercetări asupra efectelor psihologice și fiziologice ale râsului. William Fry s-a autointitulat „primul gelotologist” (de la grecescul „gelos”, a rade), notează laughteronlineuniversity.
Un alt pionier al gelotologiei a fost Norman Cousins, jurnalist și activist pentru pace care, în 1964, a susținut că umorul l-a ajutat să treacă mai ușor peste cumplită boală de care suferea, artroză reactivă. În acest sens, a publicat faimoasa carte „Anatomia unei boli” („Anatomy of an Illness”), publicată în 1979.
În 1987, a luat ființă Asociația Americană pentru Terapie prin Umor, a cărei adresa electronică este aath.org.
Râsul face minuni atât pentru corpul cât și pentru mintea noastră, mai ales că este o reacție naturală ce nu poate fi mimată. Mai multe curiozități aflați mai jos:
1. Tindem să râdem de 30 de ori mai mult atunci când suntem înconjurați de alte persoane față de momentele în care suntem singuri.
2. Sobolanii râd atunci când sunt gâdilați, dar și atunci când se joacă împreună. Psihologul Jack Panksepp a observat acest lucru în anii ‘90.
3. Creierul nostru poate face diferența între râsul forțat și cel natural. Asta pentru că atunci când auzim pe cineva râzând începem să căutăm involuntar motivul pentru care se întâmplă acest lucru.
4. Chiar dacă nu înlocuiește mersul la sală, se spune că atunci când râzi îți întărești mușchii feței, ai abdomenului și ai diafragmei.
5. Unele studii au ajuns la concluzia că 15 minute de râs pe zi îți pot prelungi viața cu aproximativ două zile.
6. Gelotologia este știința care se ocupă cu studiul râsului și a efectelor acestuia asupra corpului nostru.
8. Femeile râd cu 126% mai mult decât bărbații.