ITHOT.RO | Reziliere contract Telekom

Coolpad Modena review – smartphone dual-sim, compatibil 4G !

De cateva zile avem in  teste un smartphone interesant care se intituleaza Coolpad Modena si se evidentiaza atat prin intermediul designului atractiv cat si prin intermediul raportului decent dintre pret si specificatii.

Acest terminal ne-a fost oferit in teste de catre partenerii nostrii de la eMAG carora tinem sa le multumim pe aceasta cale.

DSC04029

Coolpad Modena este un smartphone dual-sim, compatibil 4G  care poate fi achizitionat de la eMAG la pretul de 700 lei.

DESIGN

Coolpad Modena adopta un design modern, carcasa este realizata in totalitate din policarbonat de culoarea alba iar finisajele sunt decente.

Carcasa este destul de bine rigidizata iar terminalul nu scoate sunete ciudate atunci cand este utilizat in cele mai inedite moduri.

DSC04087

Capacul spate este detasabil si ofera acces atat la acumulator(care nu este detasabil) cat si la slot-urile pentru cele 2 cartele microSIM + slotul pentru card microSD, care suporta o capacitate de maxim 32 GB.

DSC04047

Butoanele fizice pentru volum sunt integrate in laterala stanga a capacului spate iar butonul pentru power se regasete pe laterala dreapta.

DSC04042

In partea inferioara a display-ului sunt pozitionate cele 3 butoane tactile care indeplinesc functiile de back, home si options.

Difuzorul principal este amplasat pe spatele terminalului in partea inferioara iar mai multe detalii despre acesta veti regasi in sectiunea hardware.

DSC04060

Rama cromata care inconjoara display-ul lui Coolpad Modena ii confera un plus de stil desi in timp va suferi destul de mult datorita inevitabilelor cazaturi accidentale.

Per total acest smartphone se poate manevra lejer cu o singura mana, in ciuda faptului ca este echipat cu un display de 5.5″ iar pentru mai multe detalii va invitam sa vizualizati galeria foto de mai jos:

DISPLAY

Coolpad Modena este echipat cu un display IPS de 5.5″ care ruleaza la rezolutia de 960 x 540 pixeli iar unghiurile de vizualizare sunt generoase.

DSC04029

Display-ul reda culori destul de vii, dar era loc de mai bine tinand cont de faptul ca atat luminozitatea cat si contrastul sunt la cote modeste iar in bataia directa a razelor solare display-ul acestui terminal devine aproape ilizibil.

HARDWARE SI PERFORMANTA

Coolpad Modena ascunde sub capota procesorul quad-core Qualcomm Snapdragon 410 tactat la 1.2 GHz, 1 GB RAM, GPU Adreno 306 si 8 GB spațiu de stocare intern, care poate fi extins prin intermediul slot-ului de card microSD, cu maxim 32 GB.

Prin intermediul acestui hardware decent Coolpad Modena ruleaza usor sacadat cele mai noi jocuri si aplicatii iar in testul de tip benckmark Antutu a reusit sa obtina un dezamagitor, in cuantum de doar 17.321 puncte iar pentru mai multe detalii va invit sa vizualizati unboxing-ul de la finalul acestui review.

Trebuie sa mentionam si faptul ca am incercat sa-l testam si in jocul Asphalt 8 Airborne dar terminalul a “inghetat” la pornirea acestuia iar mai multe detalii puteti vizualiza in unboxing-ul de la finalul acestui review.

Asa cum v-am mentionat si anterior difuzorul principal este pozitionat in partea din spate a terminalului si este capabil sa livreze un sunet clar dar nu foarte puternic iar la volum maxim tinde sa distorsioneze putin.

SOFTWARE

Coolpad Modena ruleaza versiunea de android Lollipop 5.1 care a fost destul de mult customizata de catre specialistii companiei chineze.

Din pacate lag-ul este cuvantul de baza pentru acest terminal deoarece este intalnit la tot pasul, inclusiv in cele mai simple task-uri iar uneori am intampinat si mici bug-uri care sau “rezolvat” doar printr-un intermediul unui restart.

Asadar la nivel de software cei de la Coolpad inca mai au de lucrat si speram ca vor reusi sa mai “dreaga putin busuiocul” prin intermediul update-urilor periodice de soft  pe care acestia le ofera.

Am apreciat si faptul ca terminalul poate fi controlat prin gesturi iar atunci cand se afla in stand-by display-ul poate fi activat prin dubla atingere sau puteti intra in diferite aplicatii prin desenarea unuia dintre cele 3 semne(camera,muzica,internet).

CAMERA FOTO/VIDEO

Camera foto principala dispune de 8 MP, este dotata cu autofocus, flash LED si HDR iar aceasta este capabila sa realizeze fotografii si filmari decente pe timp de zi.

DSC04098

Interfata camerei foto este prietenoasa si intuitiva dar focalizarea se realizeaza destul de greu atunci cand scenele imortalizate sunt aglomerate.

Coolpad Modena este capabil sa filmeze la rezolutie 1080p dar calitatea filmarilor este destul de modesta iar pentru mai multe detalii va invitam sa vizualizati galeria foto si videoclipul de mai jos.

Camera foto secundara dispune de doar 2 MP si este capabila sa filmeze la rezolutie 720p dar calitatea filmarilor obtinute este dezamagitoare.

AUTONOMIE

Coolpad Modena ascunde sub capota un acumulator  de  2.500 de mAh iar acesta este capabil sa livreze o zi de autonomie in conditii de utilizare medie, cu 4G activ pe toata perioada acesteia.

AMBALAJ SI ACCESORII

Coolpad Modena se livreaza intr-un ambalaj elegant de culoare alba iar in interiorul acestuia regasim urmatoarele accesorii: incarcatorul pentru priza, cablul USB, castile si manualul de utilizare.

DSC04126

PRET SI DISPONIBILITATE

Coolpad Modena poate fi achizitionat prin intermediul partenerilor nostrii de la eMAG la pretul de 700 lei iar acesta este disponibil intr-o singura varianta de culoare, in speta alb.

CONCLUZIE

Coolpad Modena reprezinta alegerea ideala pentru cei care isi doresc un smartphone elegant, dar fara prea multe pretentii la capitolul hardware.

PROS:

– design  elegant
– compatibilitate 4G
– dual-sim

CONS :

– hardware usor depasit si software slab optimizat
– calitate camera foto/video
– autonomie scazuta in conditii de utilizare intensa

 

2 comentarii la „Coolpad Modena review – smartphone dual-sim, compatibil 4G !”

Lasă un comentariu