Ucriana spune Rusia intenționază să preia controlul integral și definitiv al centralei nucleare de la Zaporojie. De cealaltă parte rușii au spus că nu au de gând să integreze centrala în sistemul de management al Rosatom. In acest moment sunt 400 de soldați în perimetrul centralei, iar generatoarele diesel sunt verificate și funcționale în caz să se întâmplă să rămână fără curent. La Cernobîl este ca ieri.
Azi de dimineață (06:00) periferiile Liovului au fost vizate de lovituri aeriene rusești. Este a treia noapte consecutivă când în oraș sună sirenele.
Cel puțin 8 rachete au fost lansate asupra bazei militare din Iaroviv.(25 km de granița cu Polonia).
În Kiev forțele rusești s-au concentrat și regrupat la aproximativ 25 km de centrul orașului pe un arc de cerc din nord-est către nord-vest.
În orașul Ivano-Frankivsk a fost bombardat aeroportul în cursul acestei dimineți. Este a doua oară când se întâmplă în ultimele trei zile.
Satul Makariv, 30 km vest de Kiev a fost distrus de aviația rusă în cursul zilei de ieri. Scoala, grădinița, mai multe case, o policinică sau dispensar medical, clădirile administrative si un bloc de apartamente, cel putin, au fost distruse.
Harkov, Nikolaev, Cernihov și Mariupol au fost bombardate și în noaptea asta. Toate orșele astea rezistă în continuare.
Sirenele de alarmare au sunat în nu mai puțin de 20 de orașe printre care Izmail, Odesa, Vinnița, Kramatorsk sau Poltava.
Organizația ”Medici fără Frontiere” spune că orașul Mariupol a intrat în faza de ”dezastru umanitar”. Din păcate nici ieri nu a reușit să plece cineva din orașul ăsta.
Procurorul general din Luhansk – un maimuțoi recunoscut doar de ruși, a declarat că primarul din Meltiopol a fost arestat (răpit zic ucrianenii – ca l-au scos cu sac pe cap) pentru că este suspect de terorism și că este parte a unei organizații criminale. Pentru asta în Rusia se dă instant și pe viață sejur la Delfinul Negru.
Ieri au fost evacuați in jur de 12.500 de oameni pe coridoarele umanitare. Cei mai mulți tot din zona orașului Sumi.
Statele Unite continuă aplicarea de sancțiuni oligarhilor și elitei din Rusia. Familia lui Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a fost vizată. Nevasta lui Peskov are proprietăți în valoare de peste 10 milioane de dolari – declarate.
În urma discuțiilor pe care Macron si Scholz le-a avut ieri cu Putin, acesta din urmă s-a declarat decis să nu cedeze nimic și războiul din Ucraina și să meargă până la capăt.
Putin a recunoscut că armatei ruse s-au alăturat aproximativ 16.000 de voluntari. Cei mai mulți dintre ei fiind luptători în Siria.
Primul ministru al Croației critică NATO că a dormit în papuci pe când o dronă a traversat jumătate de continent. Probabil asta este metoda de a se scuza că nici croații nu au văzut-o și e bine să te superi pe …portughezi, ca na, tot din alianță sunt.
Bursa din Moscova rămâne închisă si săptămâna viitoare.
Grupul Renault ramâne în Rusia. Asta în ciuda faptului că până și Nissan a oprit legăturile comerciale cu Rusia. Renault prin AutoVaz controlează cam 30% din piața auto din Rusia.
Ucraina a interzis exporturile de îngrășăminte, fiind unul dintre cei mai mari producători mondiali. Astept să apară știrea alarmistă la acele televiziuni pentru ca Gigeii psihotici să dea iama în magazine să cumpere sticlă de lampă
Se caută confirmare pentru:
În zona Kievului șapte civili au fost împușcați mortal de ruși când încercau să plece din localitate. Localitatea s-ar numi Peremoga.
La noi:
Cel puțin în Gara de Nord, ca să știți: veste portocalii – traducători, veste verzi – voluntari. În fiecare zi trenurile de Suceava si Galați sunt pline de refugiați, iar traducătorii și voluntarii așteaptă pe peroane, fără excepție, sosirea trenurilor și apoi preiau refugiații. De 17 zile, fără întrerupere.
În cursul zilelor de vineri si sâmbătă au plecat mici convoaie cu ajutoare către Ucraina (Cernăuți, Ivano-Frankivsk) din mai multe orașe ale țării. Din Brașov, Cluj, București sau Bacau.