AOC prezintă o nouă tehnologie de protecție vizuală pentru monitoarele de gaming!

Cei de la AOC au lansat astazi două noi monitoare de gaming AMD FreeSync™, ce folosesc tehnologia Anti-Blue Light și au timp de răspuns de o milisecundă. Această tehnologie reduce numărul fasciculelor luminoase de undă scurtă dăunătoare. Prin reducerea cu peste 90% a luminii albastre, calitatea culorii și profunzimea câmpului vizual redat nu au de suferit din cauza noii tehnologii. Acest detaliu garantează că experiența de joc perfecționată cu această tehnologie de protecție avansată va fi la fel de captivantă. Modelele AOC G2260VWQ6 și G2460VQ6 vor fi disponibile în magazine începând cu luna septembrie la prețul recomandat de 749 lei și, respectiv, 899 lei.

   G2460VQ6_front_to_left_shooter_design

Protecție vizuală avansată pentru gameri

Lumina albastră poate afecta vederea utilizatorilor în diverse moduri. Pentru a elimina partea dăunătoare a undelor luminoase, tehnologia AOC Anti-Blue Light mută vârful lungimii de undă de la 450nm la un nivel mult mai sigur de 460nm. Ca urmare a acestei schimbări, fasciculele dăunătoare sunt reduse cu peste 90%. Doar prin adaptarea luminii de culoare albastră prin intermediul nivelului nou aplicat, fără ca aceasta să fie blocată sau filtrată, culorile reușesc să rămână la fel de strălucitoare, calitatea imaginii neavând de suferit.

Un alt efect care poate deranja ochii utilizatorilor este efectul de scintilație a imaginilor. Această situație are loc atunci când reglarea luminozității ecranului LED se petrece în paralel cu acțiunea de refresh a monitorului, putând afecta ochii și crea discomfort ocular. Tehnologia AOC Flicker Free folosește curent direct în timp ce monitoarele normale funcționează prin tehnica pulse width modulation. Această tehnologie reduce semnificativ efectul de scintilație care rezultă în discomfort ocular, permițând astfel utilizatorului să petreacă mai mult timp în fața monitorului.

 G2260VWQ6_front_to_right

Gaming la cel mai bun nivel

Cu ajutorul tehnologiei AMD FreeSync™ și un timp de răspuns de o milisecunda la 60 hertzi, gamerii pot obține o experiență de gaming foarte plăcută fără întreruperi, neclarități ale imaginii sau lag.  Astfel, condițiile de gaming sunt optime pentru orice tip de gamer, profesionist sau amator. La începutul anului, AOC a lansat alte două monitoare (AOC G2460PF și G2770PF) care folosesc tehnologia AMD FreeSync™ pentru satisfacerea unei experiențe unice de gaming cu o rată de refresh de 144Hz. Toate cele patru modele dispun de un raport de contrast de 80.000.000:1, care asigură o profunzime de câmp ridicată.