Direcția Generală Control și Supraveghere Piață – Direcția Produse și Servicii Bancare Nebancare și Administratori Credite, prin intermediul Serviciului pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite, structură specializată din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a desfășurat acțiuni de supraveghere și control la operatorii economici care activează în domeniul intermedierii de credite.
Aceste verificări se înscriu în cadrul tematicii naționale de control și au avut ca scop principal verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor de către intermediarii de credite.

Rezultatele controalelor
Urmare a verificărilor efectuate la nivelul întregii țări, din 859 de operatori economici verificați au fost identificate abateri la 107 societăți comerciale.
Printre neregulile constatate se numără:
nerespectarea prevederilor art. 10 din OUG nr. 52/2016, care stipulează informațiile precontractuale ce trebuie furnizate consumatorului înainte de desfășurarea activității de intermediere de credite;
lipsa dovezii privind respectarea art. 100 alin. (1) din OUG nr. 52/2016, care stipulează obligativitatea înregistrării intermediarilor de credite în registrul gestionat de ANPC, pentru desfăşurarea integrală sau parţială a activităţilor de intermediere a creditelor.
Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
7 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 lei;
120 de avertismente;
măsuri de remediere, vizând aducerea contractelor de intermediere de credit în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile și privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010.
Recomandări pentru consumatori
Pentru a se asigura că beneficiază de servicii sigure, legale și transparente, ANPC recomandă consumatorilor să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte înainte de a apela la un intermediar de credite:
Verificarea intermediarului de credite
Consultați registrul public disponibil pe site-ul ANPC pentru a verifica dacă intermediarul este înregistrat.
Distingeți între:
Intermediar legat – colaborează cu un singur creditor;
Intermediar nelegat – poate să ofere consultanță independentă și poate analiza mai multe oferte de pe piață.

- Alegerea serviciilor de consiliere
Doar intermediarii de credite nelegați pot furniza servicii de consiliere independentă. Verificați dacă intermediarul de credite este înregistrat pentru servicii de consiliere conform art. 100–104 din OUG 52/2016.
Aceștia pot fi remunerați exclusiv de consumator, iar tariful trebuie menționat clar în contract.
Informații obligatorii înainte de semnarea contractului
Solicitați, în scris sau pe suport durabil:
gama de produse analizate pentru recomandare;
tariful aferent serviciilor de consiliere.
Acceptați serviciile de consiliere numai după semnarea unui acord scris privind tariful.
- Obligațiile intermediarului de credite nelegat
Intermediarul trebuie să:
colecteze informații privind situația financiară, preferințele și obiectivele dumneavoastră;
analizeze suficiente oferte de credit de pe piață (cel puțin o ofertă de la fiecare creditor relevant);
recomande cel puțin trei oferte potrivite nevoilor consumatorului.
- Atenție la practici înșelătoare
Fiți prudenți la promisiuni de tipul „ștergem înregistrarea din Biroul de Credite” – intermediarii pot doar transmite notificări, fără garanția radierei. Singurele instituții abilitate să șteargă din Biroul de Credite sunt băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) de la care au fost contractate creditele.
Publicitatea creditelor trebuie să includă informațiile minime obligatorii: rata și tipul dobânzii, numărul și valoarea ratelor, valoarea totală a creditului, DAE și exemple reprezentative.
În caz de dificultăți financiare
Dacă întâmpinați probleme la rambursarea creditului, contactați imediat creditorul sau intermediarul și prezentați toate documentele privind situația financiară pentru a identifica soluții legale și echitabile, precum reeșalonarea, amânarea sau renegocierea contractului.
Comentarii recente