Elena Lasconi poate juca un rol determinant în cursă, dacă smulge din votul suveranist și face în așa fel încât Simion să nu se califice în finală; dacă nu, nu merită să-și strice reputația politică, într-o campanie în care Sistemul, Soros și șuvița lui Trump sunt mai importante decât bugetul pentru apărare și cultural între Intotero și Neamțu.
Campania electorală oficială, pentru că altminteri România e intrată de ceva vreme în atmosferă electorală, a început cu turbulențe: USR și-a retras sprijinul pentru propriul candidat, Elena Lasconi, care însă nu se retrage din cursă; Victor Ponta, cetățean român și sârb, s-a dat în vileag să ar fi decis inundarea unor sate românești, pentru a salva Belgradul, deși miniștrii din cabinetul din epocă nu-i confirmă spusele; mai toți se străduiesc să demonstreze că, la o adică, sunt mai MAGA decât MAGA, în timp ce critică Sistemul – un amestec de cartelizare și servicii de informații influente în politică.
- Îl va scoate Lasconi pe Simion din cursă până la urmă?
- Trump, un nou atac la adresa lui Putin, după întâlnirea cu Zelenski: Mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul, ci doar mă amăgește;
- Cine răspunde când un animal intră pe autostradă. CNAIR încearcă să scape de responsabilitate în cazul unui câine care a provocat „daună totală”;
- Controale ANPC Sector 6 – Amenzi de 55.000 lei și două opriri temporare de activitate;
- Alegerile prezidențiale vor duce la schimbarea premierului și a Guvernului?
- ANAF deschide sezonul nunților: După ce a confiscat 300 rochii de mireasă, acum le vinde;
- Victor Ponta susține că ar fi putut anula alegerile din 2014: „N-am anulat alegerile că le-am pierdut eu, cum s-a întâmplat, din păcate, anul trecut în Romania”;
- O nouă pedeapsă pentru vitezomani: dispozitive care limitează viteza mașinii în locul suspendării permisului. „Trebuie să-i oprim înainte să ne distrugă ei pe noi!”.
Comentarii recente