
Rușii spun că au cucerit centrul orașului Mariupol însă apărătorii încă mai rezistă în zona portului și în zona oțelăriei Azovstal.

În urma atacurilor cu rachete și avioane, astăzi rușii au distrus patru depozite ucrainene de carburanți din Nikolaev, Harkov, Zaporojie și Ciuhuiiv.

Au fost trimise ordine de evacuare în mai multe orașe din estul Ucrainei ce sunt în calea ofensivei ruse. Cel mai important dintre ele este Kramatorsk – un oraș ce avea acum 6 săptămâni cam 150.000 de locuitori

Orașul Artemivsk (Bakhmut) a devenit hub de afluire al refugiaților din vestul Donbasului. Astăzi s-au organizat culoare de evacuare către acest oraș din trio-ul Severodonetsk , Rubjin, Lisichansk, dar și din Popasna. De aici refugiații vor pleca mai departe spre Zaporojie ( 300 km vest)

Dimitri Medvedev, ce funcționează în prezent ca vicepreședinte în Consiliul de Securitate al Rusiei, iar a băut și fumat în același timp. Acesta spune că obiectivul Rusiei în Ucraina este realizarea unei structuri suprastatale Euroasiatice care să se întindă de la Lisabona până la Vladivostok.

Pe de altă parte și la Pentagon se fumează ceva dubios: purtătorul de cuvânt al instituției spune că Ucraina cu certitudine poate câștiga războiul.

Ucraina a prezentat astăzi un nou proiect de acord cu Rusia, este o abatere de la propunerile făcute la Istanbul, în sensul că în acord garanțiile de securitate pentru Ucraina ar fi trebuit să NU se refere și la Crimeea și Sevastopol, iar în actualul acord se face referire si la aceste zone. Practic, astăzi nu s-a înregistrat niciun progres.

Numărul refugiaților ucraineni se apropie de 4.4 milioane. În Polonia au ajuns peste 2.5 milioane, iar 700.000 dintre aceștia au aplicat deja pentru documentele s-au înregistrat oficial pe teritoriul Poloniei. Peste 300.000 de mii sunt înregistrați în Germania.

Japonia a cerut o anchetă a Curții Internaționale de Justiție pe tema crimelor din jurul Kievului.

Irlandezii refuză să alimenteze cu carburant mașinile ambasadei Rusiei în Dublin. I-au blocat și conturile și i-au lăsat pe diplomați și fără căldură. Probabil că mâine vor ieși la vânătoare și la pescuit.

Lukașenko s-a băgat și el în seamă și a zis că vrea să ia parte la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Conform dreptului internațional animalele de companie nu au voie la negocieri.

Serviciul de Securitate al Ucraineni (SBU) a început identificarea soldaților ruși care au luat parte la atrocitățile de la Bucha. O mână de ajutor dă și un grup de jurnaliști de investigație aceștia au identificat mai mulți soldați din Brigada 155 Infanterie Marina a Flotei Pacificului. O parte dintre aceștia ar fi luptat în Siria.

Organizatia Mondială a Sănătății se pregătește pentru posibile atacuri chimice în Ucraina. Presa rusă jubilează. ”V-am zis! Da? Noi v-am zis!”

La summitul NATO de la Brussel, ministrul ucrainean de externe, Kuleba a cerut ”Arme, arme, arme!” NATO a răspund ”ok, ok,ok”.

Kremlinul este necăjit de faptul că fetele lui Vladimir Vladimirovici, Maria Vorontsova și Katerina Tikhonova, au fost sancționate. Ele doar fac shopping, ce e așa rău?

Germania a pus presiune pe UE și interzicerea importurilor de cărbune din Rusia va fi amânată până în august.

Tot din Germania, din Der Spigel, aflăm că BND ( SRI-ul lor) a interceptat convorbiri ale soldaților rusi ce vorbeau despre masacrul de la Bucha.

Rusia a fost suspendată din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

În Bulgaria, consiliul local al Sofiei a hotărât că aproximativ 100 de metri din aleea din fața ambasadei Rusiei să se numească ”Eroii Ucrainei”. Mă rog, treabă balcanică.
Comentarii recente