Noutăți

ANAF a dat iama în divele care produc bani din OnlyFans

anaf onlyfans livejasmine

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a anunțat o serie de controale extinse la peste 100 de persoane fizice care au obținut venituri, pe care au “omis” sa le declare, din videoclipuri postate pe platformele OnlyFans și LiveJasmine, de conținut pentru adulți. Potrivit autorităților, venituri de peste 64,25 milioane lei (aproape 13 milioane de euro) nu au fost declarate autorităților fiscale.

Verificările sunt efectuate atât de structura centrală, cât și de direcțiile regionale. Potrivit datelor analizate de inspectorii ANAF Antifraudă, în perioada 2023–2024, persoanele vizate au încasat venituri substanțiale de la platformele OnlyFans și LiveJasmine, operate de Fenix International și JWS International.

anaf onlyfans

Analiza preliminară arată că aceste venituri – în valoare totală de 64,25 milioane lei – nu au fost declarate autorităților fiscale. În urma evaluărilor de risc, ANAF a estimat obligații suplimentare de circa 7,9 milioane lei, reprezentând impozit pe venit, CAS și CASS aferente sumelor nedeclarate. Persoanele verificate sunt atât femei, cât și bărbați, cu vârste între 20 și 49 de ani. Veniturile individuale identificate variază considerabil, de la 200.000 de lei până la 3,15 milioane de lei, în perioada menționată.

Totodată, în prezent, alte 384 de persoane fizice, creatori de conținut video, care au încasat venituri de 280 milioane de lei, fac obiectul analizelor de risc ale ANAF. Acțiunea se înscrie în seria controalelor țintite privind veniturile obținute din activități online, un domeniu în expansiune, în care metodele de fraudă şi evaziune se diversifică constant.

ANAF depune eforturi consistente pentru reducerea gradului de neconformare fiscală în toate domeniile cu risc fiscal ridicat.

Leave a comment

Subscribe
Notify of

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
  1. Buna, ma pregatesc chiar acum, sa fac si eu scrisoare catre ancp, pentru ca situatia este de nesolutionat cu partenerul…

0
Ne-ar face placere să comentezi la acest articol :)x
()
x