Noutăți

De azi vor fi mai puține apeluri telefonice cu identitate falsă

Începând de astazi utilizatorii vor fi mai protejați în fața apelurilor înșelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii. Astfel, operatorii vor bloca apelurile inițiate din afara teritoriului României, care afișează în mod fals anumite numere naționale, preponderent de telefonie fixă sau numere naționale, fixe și mobile, incorect ori incomplet folosite. ANCOM a luat această măsura pentru a limita fenomenul denumit „CLI Spoofing” (falsificarea numărului afișat la primirea unui apel).

Măsura stabilită de Autoritate vine în urma unei analize aprofundate și a consultării cu principalii furnizori de servicii de comunicații electronice și cu reprezentanții Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Prin aplicarea acestei soluții tehnice se urmărește reducerea semnificativă a incidenței CLI Spoofing, în cazul fraudelor prin care un utilizator este apelat în numele unei entități oficiale, inclusiv în situațiile în care datele de contact ale utilizatorilor au fost obținute în urma unor interacțiuni cu materiale de tip deepfake generate cu inteligența artificială (inclusiv IA generativă).

ANCOM atrage atenția asupra faptului că doar aplicarea acestor măsuri tehnice nu poate duce la eradicarea cazurilor de fraudă, de aceea utilizatorii sunt încurajați să manifeste în continuare prudență deosebită și să își ia măsuri de precauție în situația în care primesc apeluri de la numere de telefon suspecte:

  • să verifice identitatea apelantului;
  • să nu ofere date personale prin telefon (date de identificare, date bancare, parole, PIN-uri etc);
  • să își actualizeze soft-urile și aplicațiile de pe telefon în mod constant;
  • să raporteze aceste situații către autorități.

Va reamintim si faptul ca ANCOM sancționeaza derapajele furnizorilor de servicii digitale, iar pentru mai multe detalii accesati acest link.

Leave a comment

Subscribe
Notify of

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments



0
Ne-ar face placere să comentezi la acest articol :)x
()
x