Orange si-a instiintat deja abonatii YOXO cu privire la scumpirea abonamentelor, iar aceasta scumpire va rezulta din trecerea de la un preț fix în lei la unul raportat la moneda europeană, pe baza cursului valutar bancar, chiar dacă factura va fi emisă tot în lei. Mai exact, YOXO 9 lei devine YOXO 2,9 euro (TVA inclusă), YOXO 19 lei devine YOXO 4,9 euro (TVA inclusă), iar YOXO 49 lei devine YOXO 9,9 euro (TVA inclus), conform notificării receptionate de catre clienti.

„Te anunţăm că, începând cu data de 9.12.2025, în aplicaţie vei regăsi un nou portofoliu de servicii YOXO”, conform notificării privind modificarea unilaterală a ofertei tale YOXO din data de 9.12.2025 transmise de companie. Orange precizează că facturile vor fi facturate în lei, la cursul anunţat de ING Bank. „Facturile se vor emite în continuare în lei, iar cursul la care se calculează valoarea facturii este reprezentat de valoarea cursului de vânzare ING Bank anunţat pe site-ul băncii, în secţiunea dedicată cursului valutar (standard) pentru persoanele fizice, în ziua lucrătoare anterioară zilei emiterii facturii, la ora 15:00”

În notificarea transmisă clienţilor, Orange pune accent pe resursele noi incluse, evitand sa evidentizeze trecerea la tarifarea în euro şi creşterea preţurilor. „Portofoliul nou valabil după data de 9.12.2025 aduce o mulţime de veşti bune: mai mult net, viteză mai bună, minute internaţionale şi roaming SEE!.
În cazul în care nu ești de acord cu modificările propuse, ai dreptul să încetezi unilateral contractul de abonament YOXO sau să te portezi în altă rețea fără aplicarea niciunei despăgubiri în limita a 30 de zile de la primirea actualei notificări. Nu uita: ai control total asupra abonamentului tău direct din aplicația YOXO”, este specificat in notificarea trimisa de catre Orange.
Asadar, nu uitati nici de faptul ca va puteti rezilia contractele oricand si fara costuri suplimentare, iar procedura completa este disponibila pe blog si pt mai multe detalii accesati acest link.


Comentarii recente